Prognoza meteo pentru weekend. Vremea se va încălzi în cea mai mare parte a ţării

Meteorologii anunţă că vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a țării. Săptămâna viitoare, temperaturile sunt mai mari decât ar trebui să fie în mod normal la această dată, în cea mai mare parte a țării. 

Vineri: Vremea se va menține caldă în sudul și sud-estul țării, dar în restul teritoriului se va răci ușor față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea și în nordul Munteniei, unde izolat se vor semnala ploi slabe de scurtă durată. În nordul Carpaților Orientali la peste 1800 m, trecător vor fi posibile precipitații mixte. Vântul va avea intensificări cu precădere în sud-vest, centru și nord-est, iar în zona montană înaltă, mai ales a Carpaților Meridionali, va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 grade în depresiuni și 12 grade pe litoral.

Sâmbătă: Vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în estul, nord-estul țării, precum și la munte, unde izolat, cu precădere noaptea, vor fi condiții să plouă slab. Vântul va avea intensificări locale în Moldova, Dobrogea și în zonele de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 grade în nordul Moldovei și 21…22 de grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 1 și 11 grade. Spre sfârșitul intervalului, în zonele joase din vest și centru, izolat se va semnala ceață.

Duminică: Vremea se va încălzi în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile estice, unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu inensificări mai ales după-amiaza și seara în Moldova și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 15 grade în nordul litoralului. Izolat, mai ales în regiunile intracarpatice, dimineața și noaptea va fi ceață.

Luni: Vremea va fi ușor mai caldă decât în mod normal la această dată, în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil în regiunile estice și sud-estice și mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 25 de grade, iar cele minime între 3 și 13 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, unde vor fi condiții de producere a brumei. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, cu precădere în centrul și în sud-vestul țării, va fi ceață.

Tendinţa Marţi – Vineri: Vremea va fi caldă pentru această perioadă. Probabilitatea pentru ploi slabe, de scurtă durată, va fi redusă. Dimineața și noaptea, în zonele joase, vor fi condiții de ceață.