Prognoza meteo pentru weekend şi săptămâna viitoare
Meteorologii anunţă că vremea va fi predominant frumoasă și deosebit de caldă, la această dată. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 9-19 grade, iar cele minime între -3 si 11 grade. În orele dimineților, vor fi condiții de ceață.
SAMBATA. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări – în centrul și estul țării, în prima parte a zilei, iar la sfârșitul intervalului, în extremitatea vestică și de nord-vest. Pe arii restrânse, în orele dimineții și mai ales noaptea, în zonele joase de relief, va fi ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, dar local și în Dobrogea, Câmpia și Dealurile de Vest. Regimul termic va fi caracterizat de valori cu mult peste cele obișnuite la începutul lunii martie, în majoritatea regiunilor, cu maxime ce se vor încadra, în general, între 10 in nordul litoralului și 19 grade in Dealurile banatului, iar minimele între -5 și 11 grade.
DUMINICA Valorile termice se vor menține mult mai ridicate decât cele normale la această dată, în majoritatea regiunilor. Vor fi înnorări și ploi, în general slabe, în vest și in nord-vest, îndeosebi în prima parte a zilei și în a doua parte a nopții, când la munte și în special în Munții Banatului, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță sau ninsoare. În zonele joase de relief din sud, est și centru, mai ales în orele dimineții, va fi nebulozitate joasa și ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în Câmpia și Dealurile de Vest, în Dobrogea, precum și la munte cu viteze mai mari pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 9..10 grade pe litoral și 19 sudul Banatului, iar cele minime între -3 si 10 grade, cu cele mai scazute mai scăzute în estul și sud-estul Transilvaniei.
LUNI Vremea se va menține cu mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată, chiar dacă valorile termice diurne vor fi puțin mai scăzute decât cele din ziua anterioară. În jumătatea de vest a țării, cerul va fi mai mult noros și va ploua, iar în cea de est, înnorările vor fi temporare și ploile, pe arii restrânse, îndeosebi noaptea. Vor fi și averse, în general, slabe cantitativ. În zona montană înaltă, mai ales în a doua parte a intervalului, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, îndeosebi pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 10 grade in estul Transilvaniei 18 grade in Muntenia, poate si in sudul Moldovei, iar cele minime între -2 și 8 grade. Izolat, vor fi condiții de ceață.
MARTI Vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod normal, pentru prima decadă a lunii martie și se va ameliora ca aspect. Innorări și ploi slabe vor mai fi peste zi, pe arii restrânse, în centru și in nord, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali, trecător lapoviță sau ninsoare, iar noaptea în sud-vest și sud. În rest, cerul va fi variabil ploi izolate. Vântul va sufla cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 18 grade, iar cele minime între -2 și 8 grade. Izolat, vor fi condiții de ceață.
DE MIERCURI PANA VINERI Regimul termic va continua să fie caracterizat de valori peste cele climatologic specifice perioadei, iar probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată la începutul și sfârșitul intervalului.