Meteo

Prognoza meteo pentru weekend şi începutul săptămânii viitoare

SÂMBĂTĂ. Vremea va fi rece, geroasă dimineața cu precădere în nord-nord-est și în centru, iar noaptea local în centru, sud și est. În regiunile din vest, nord și centru, vor fi înnorări și local și temporar va ninge slab. În restul teritoriului, cerul va fi variabil la parțial noros și doar trecător va fulgui. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste unde va viscoli sau va spulbera zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 și 1 grad, iar cele minime în general între -13 și -2 grade.

DUMINICA. În majoritatea regiunilor valorile termice vor fi în creștere ușoară față de intervalul precedent, dar în centrul, sudul și estul țării vremea se va menține mai rece decât în mod normal, local geroasă în primele ore ale zilei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sud și sud-est și va avea înnorări persistente în restul teritoriului. În vest, nord-vest și local în centru, temporar va ninge, în general slab cantitativ, dar treptat în Banat și Crișana vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ploaie. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului la munte, în special pe creste, iar la cote mai reduse și în nord-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 4 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -8 și 1 grad.

LUNI. Valorile termice vor continua să crească ușor și se vor apropia de cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul și nordul țării, unde se vor semnala precipitații sub formă de ninsoare, dar pe arii restrânse și sub formă de lapoviță și ploaie. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros și doar izolat vor fi posibile precipitații slabe, mixte. Vântul va avea intensificări la munte, iar local și la cote mai reduse și în zonele joase de relief. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 7 grade, iar cele minime între -7 și 1 grad.

DE MARTI PANA JOI Regimul termic va fi caracterizat de valori în general în jurul mediilor climatologice ale perioadei. Temporar vor mai fi precipitații slabe, în special în nordul și centrul țării.