Prognoza meteo pentru următoarele zile. Când scăpăm de ploi
În zilele următoare, vremea va fi în general instabilă și răcoroasă. Spre sfârşitul săptămânii viitoare, temperaturile vor crește, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
DUMINICĂ. Vremea va fi în general instabilă, iar pentru această dată din an şi răcoroasă în cea mai mare parte a ţării. Vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensficări de scurtă durată ale vântului, în Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania, în zonele de deal şi de munte şi local în celelalte regiuni.
Cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi pe arii restrânse, în special în zona montană şi în sud-estul teritoriului 35…40 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade în depresiuni şi 24 de grade în nord-vest
LUNI. Vremea se va încălzi semnificativ față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în jumătatea de sud-est a țării și la munte, unde, mai ales ziua, pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, în estul și în sud-estul teritoriului și cu totul izolat în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 grade în estul Transilvaniei și 30 de grade în vestul Olteniei, iar cele minime se vor încadra, în general, între 8 și 18 grade.
MARȚI. Vremea va fi deveni călduroasă în vestul, sudul țării, dar local și în celelalte regiuni. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare după-amiaza și seara în zonele montane precum și în jumătatea de est a țării, unde pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 grade in estul Transilvaniei și 33 de grade în vestul, sud-vestul Olteniei, iar cele minime, în general, între 9 și 19 grade.
MIERCURI. Vremea va deveni treptat instabilă, dar în regiunile sud-vestice și sudice se va menține călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza și la începutul nopții. Vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului în jumătatea de nord a țării, la munte și pe arii restrânse în celelate regiuni. Izolat va cădea grindină și se vor înregistra cantități mai importante de apă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 24 și 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia și Oltenia, iar cele minime, în general, între 10 și 20 de grade.
JOI – SÂMBĂTĂ. În prima zi vremea se va răcori față de zilele anterioare, apoi treptat valorile termice vor crește de la o zi la alta situându-se cu mult peste cele climatologic specifice perioadei în special în sud și sud-vest. Probabilitatea de apariție a ploilor de scurtă durată va fi mai ridicată spre sfârșitul intervalului în special în nordul țării și la munte.