Meteo, Ştiri

Prognoza meteo la început de săptămână. Unde va mai ploua

LUNI

Vremea se va menţine răcoroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza, când vor fi ploi de scurtă durată şi, posibil, descărcări electrice, local în nord-vestul teritoriului şi în zonele de deal şi munte şi izolat în rest, informează ANM.

Publicitate

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 grade în Maramureş şi 28 de grade în Muntenia, iar cele minime se vor situa, în general, între 8 şi 18 grade.

MARŢI

Vremea va fi în continuare răcoroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în regiunile sudice şi în zonele de deal şi de munte, unde local vor fi averse şi descărcări electrice. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala izolat, mai ales în regiunile vestice şi centrale. Pe arii restrânse, cantităţile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sud-estul ţării şi, de scurtă durată, asociat ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în estul ţării, iar cele minime se vor situa, în general, între 11 şi 19 grade.

MIERCURI

Vremea va fi instabilă și rece în cea mai mare parte a țării. Cerul va avea înnorări accentuate și vor fi averse și, izolat, posibil, descărcări electrice, în majoritatea regiunilor. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în est și sud, precum și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 12 și 19 grade.

JOI

Vremea se va menține instabilă. În cea mai mare parte a țării, cerul va avea înnorări accentuate și, temporar, mai ales în cursul zilei, vor fi averse, descărcări electrice și unele intensificări ale vântului. Temperaturile maxime, în creștere față de ziua precedentă, dar încă sub normele perioadei, se vor încadra între 22 și 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 11 și 19 grade.

 

Publicitate
banner we radio