Ştiri

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în weekend

VINERI. Valorile termice vor fi apropiate de cele normale la această dată, în jumătatea de sud și mai scăzute, în cea de nord. În cursul zilei, cerul va fi temporar noros și vor cădea precipitații slabe, mixte în Maramureş şi în zona de munte şi ploi, local în sud-est şi izolat în rest. Noaptea, înnorările vor cuprinde cea mai mare parte a ţării şi vor predomina ploile, pe arii extinse în Banat şi Oltenia, local în Muntenia şi Transilvania şi izolat în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări noaptea în vest şi sud. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în depresiuni și 14 grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între -3 și 7 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, spre -6 grade.

SÂMBĂTĂ. Cerul va fi mai mult noros și se vor semnala precipitații, local însemnate cantitativ. Acestea vor fi sub formă de ploaie în sud și sud-est, iar în celelalte regiuni, ziua vor fi mixte, iar noaptea vor predomina ninsorile. În zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, iar în cele sudice și sud-estice, precum și în zona montană, vor fi intervale de timp în care va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 1…2 grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 16 grade în Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 și 6 grade.

DUMINICA. Vremea se va ameliora semnificativ sub aspectul precipitațiilor, însă va continua să se răcească, devenind deosebit de rece îndeosebi în vestul, nordul și centrul ţării. Cerul va avea înnorări și, trecător şi pe arii restrânse, va mai ninge slab, în special în centru, nord-est și la munte. Vântul va continua să prezinte intensificări în sudul și estul teritoriului la
începutul intervalului, apoi va slăbi treptat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 0 și 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 și 2 grade, mai coborâte, până în jurul valorii de -10 grade, în estul Transilvaniei.

LUNI, MARTI, MIERCURI.Valorile termice, în special cele nocturne, se vor situa sub mediile multianuale ale perioadei. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va crește spre sfârșitul intervalului, mai ales în vestul și nord-vestul ţării.

Publicitate
banner we radio