Profesorul, criticul și istoricul literar Borcsa János, laureatul Pro Urbe din acest an la Târgu Secuiesc
Profesorul, criticul și istoricul literar dr. Borcsa János, membru al Asociației Scriitorilor Români (1990), al Asociației Scriitorilor Maghiari (1996) și al Ligii Scriitorilor Maghiari din Transilvania (2002), este laureatul din acest an al premiului Pro Urbe, pe care Primăria Târgu Secuiesc îl va acorda vineri, în cadrul Zilelor orașului.
Născut la Târgu Secuiesc pe 23 iulie 1953, dr. Borcsa János a finalizat liceul în orașul natal, după care a urmat Facultatea de Arte în cadrul Universității Babeș-Bolyai, pe care a absolvit-o în 1976, obținându-și doctoratul la aceeași universitate în anul 2000.
Începând din anul 1974 s-a implicat în critica literară, studiile sale fiind publicate în mai multe reviste literare și culturale, iar în același timp a fost jurnalist pentru publicații precum Megyei Tükör, Háromszék și Székely Hírmondo. Din anul 1976 și până în 2012 a predat în mai multe licee și școli din Târgu Secuiesc și Catalina, iar în prezent este pensionar. Din 2008 este membru extern al Academiei Maghiare de Științe.
Printre distincțiile și premiile obținute de-a lungul carierei sale se numără: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1986), Premiul „Apáczai” acordat de Consiliul Științific al Asociației Profesorilor Maghiari din România (2012), sau Crucea de Aur pentru Merit oferită de președintele Ungariei (2018).
Potrivit reprezentanților Primăriei Târgu Secuiesc, din anul 1990, dr. Borcsa János a fost un membru activ al vieții culturale a municipiului, iar în perioada 2016-2022 a publicat în cotidianul Székely Hírmondó, a participat și a organizat numeroase lansări de carte, întâlniri cu scriitori și vernisaje, organizate în parteneriat cu autoritățile locale.
Decernarea premiului va avea loc vineri, 28 iunie, de la ora 17:00, la Centrul Cultural „Vigadó”.
Primăria Târgu Secuiesc a reluat acordarea premiului Pro Urbe în anul 2018, după o pauză de două decenii, aceasta fiind a doua cea mai importantă distincție pe care Consiliul Local o poate decerna unei persoane care de-a lungul timpului a contribuit, prin activitatea sa, la creșterea renumelui orașului. Până în prezent, au fost acordate 12 titluri Pro Urbe, laureatul ediției de anul trecut fiind profesorul de matematică Baka Mátyás.
În acest an, Zilele orașului Târgu Secuiesc (Sokadalom) au loc în perioada 28-30 iunie, în program fiind incluse, printre altele, concerte ale unor artiști locali și din Ungaria, spectacole de dans, lansări de carte, diferite activități destinate copiilor, dar și tradiționalul Festival al cartofului, iar evenimentul se va încheia duminică, 30 iunie, cu un foc de artificii de la ora 23:00.
(Ioana Ardeleanu)