Ştiri locale

Problemele cauzate de urşi, dezbătute la Universitatea de vară „Tusvanyos”

Problema urşilor protejaţi de lege, care s-au înmulţit foarte mult în ultimii ani în ţara noastră şi au început să producă pagube materiale, a fost abordată miercuri în cadrul unei dezbateri organizate la Universitatea de vară „Tusvanyos” de la Băile Tuşnad.

Participanţii au arătat că, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România s-a angajat să protejeze anumite specii de carnivore mari, printre care şi urşii, însă în ultima perioadă s-a produs un „dezechilibru\’ între protecţia animalelor sălbatice şi protecţia bunurilor şi a vieţilor omeneşti.

Publicitate

„Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România şi-a asumat protejarea anumitor specii de carnivore mari, printre care şi specia ursului, în cazul căreia s-a angajat la menţinerea unei populaţii de 5.000 de exemplare. Nu şi-a asumat că va contribui la creşterea numărului acestora, ci că va menţine o populaţie sănătoasă, corespunzătoare din punct de vedere genetic, iar directiva europeană pentru protecţia mediului nu interzice statelor membre intervenţia în cazul anumitor specii, în vederea stabilizării acesteia. Cei care afirmă contrariul sunt iresponsabili”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba.

Omologul său din judeţul Covasna, Tamas Sandor, a fost de părere că, mai devreme sau mai târziu, „atitudinea iresponsabilă cu care Ministerul Mediului tratează problema urşilor” va conduce la pierderea de vieţi omeneşti.

„Primul pas este cel de îndepărtare a acelor urşi care intră în sate şi care reprezintă un pericol pentru locuitori. Al doilea demers care trebuie întreprins este stabilirea unei cote de vânătoare, prin consultarea experţilor din domeniu. Acest demers poate contribui la stabilizarea populaţiei de urşi, deoarece, conform studiilor Institutului de Cercetări Silvice, judeţul Covasna dispune de un teritoriu care poate asigura habitatul a 650-700 urşi, însă, conform datelor asociaţiilor vânătoreşti, numărul acestora este de cel puţin două ori mai mare”, a spus Tamas Sandor.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul dezbaterii s-a mai menţionat că România este un exemplu la nivel european pentru că a reuşit să menţină o populaţie de urşi atât de numeroasă, în comparaţie cu alte ţări vestice care, de-a lungul secolelor, au exterminat această specie.

„În Europa, excluzând Rusia, numărul urşilor bruni este de 17.000, din care 7.000 de exemplare trăiesc în Munţii Carpaţi, iar aproape 80 la sută din această populaţie se găseşte în judeţele Harghita, Covasna, Mureş şi Braşov, în timp ce numărul optim de exemplare este de 4.000”, se precizează în comunicat.

Participanţii şi-au exprimat regretul că „verzii”, adică organizaţiile de protecţie a mediului care pun la îndoială datele statistice oficiale în ceea ce priveşte populaţia de urşi, nu au fost prezenţi la dezbatere.

La dezbaterea intitulată „Cu ursul nu e de joacă! Ceea ce nu se vede de la Bucureşti – problema urşilor din Ţinutul Secuiesc – conflictul om-urs (biodiversitate, daune provocate de animalele sălbatice)” au mai participat, printre alţii, Peter Ferenc, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, senatorul UDMR Tanczos Barna, Sarkany Arpad, vicepreşedintele Consiliului Internaţional al Vânătorii şi Conservării Vânatului (CIC), şi Szep Robert, comisar general adjunct la Garda Naţională de Mediu.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio