Probleme cu presiunea apei în mai multe localităţi din judeţ. Autorităţile cer localnicilor să nu mai facă risipă
Operatorul regional Gospodărie Comunală S.A. Sfântu Gheorghe a făcut apel către cetăţeni să nu folosească apa potabilă din reţeaua publică pentru irigarea terenurilor agricole în perioada verii, menţionând că a primit plângeri din mai multe localităţi legate de scăderea presiunii apei.
„În perioadele secetoase, Gospodărie Comunală SA a primit mai multe plângeri cu privire la presiunea scăzută a apei, venite din partea locuitorilor din Chilieni, Coşeni, Chichiş, Ozun, Sântionlunca, Bicfalău şi Lisnău. Principala cauză pentru această problemă este faptul că, de multe ori, apa potabilă este folosită pentru irigarea terenurilor agricole, iar reţeaua de alimentare a fost concepută pentru uz rezidenţial”, se arată într-un comunicat de presă.
Conducerea companiei recomandă cetăţenilor să folosească apa din fântâni pentru irigaţii, precizând că apa din sistemul public nici nu este indicată pentru culturile agricole deoarece conţine clor.
„În primul rând, trebuie subliniat faptul că aceasta este o problemă temporară, care apare doar pe timp de secetă. Imediat cum au venit ploile au încetat plângerile, deci este clar că irigarea este cauza problemei, deoarece nu avem plângeri primăvara, toamna sau iarna, ci doar în perioadele secetoase. Utilizarea apei pentru activităţi agricole, în special pentru irigare, este unul dintre principalii factori care influenţează problemele legate de presiune şi randament, deşi, conform legii, apa potabilă nu ar trebui utilizată pentru irigaţii şi nici nu este ideală pentru irigaţii din cauza conţinutului de clor. Evident, mulţi fermieri nu au de ales, chiar dacă ne convine sau nu această situaţie, nouă sau vecinilor care, practic, rămân fără apă. Sistemul de alimentare cu apă potabilă a fost conceput pentru uz rezidenţial, nu pentru nevoi agricole. Este mult mai adecvată irigarea terenurilor cu apă din fântâni, nerecomandată pentru consumul uman din cauza conţinutului ridicat de nitriţi sau nitraţi”, a declarat directorul Gospodăriei Comunale, Kozsokar Attila, citat în comunicat.
Potrivit directorului Kozsokar Attila, este nevoie de investiţii în infrastructură pentru a creşte capacitatea de furnizare a conductelor în astfel de perioade secetoase. “Chiar dacă avem capacitatea de a stoca o cantitate suficientă de apă, infrastructura existentă nu ne va permite să furnizăm mai mult decât permite capacitatea conductelor, până când nu se vor face investiţii majore. Pentru noi, irigarea terenurilor agricole nu poate fi o prioritate, trebuie să servim locuitorii în primul rând”, a mai menţionat acesta.
Totodată, directorul tehnic al companiei de apă, Bacs-Benke Eszter, a explicat că reţeaua a fost proiectată iniţial pentru alimentarea cu apă potabilă a localităţilor Chilieni şi Coşeni, aparţinătoare municipiului Sfântu Gheorghe, însă, la scurt timp după instalare, la această conductă au fost racordate şi alte localităţi.
„Pe scurt, o conductă cu diametrul de 110 mm alimentează o parte din zona industrială a municipiului Sfântu Gheorghe, Chilieni, Coşeni, Chichiş, Ozun, Sântionlunca, Bicfalău şi Lisnău. Deşi sistemul funcţionează bine în condiţii normale, atunci când consumul depăşeşte limitele normale pot apărea unele probleme minore sau majore în ceea ce priveşte presiunea apei”, a explicat Bacs-Benke Eszter.
Potrivit acesteia, printre investiţiile majore în infrastructură pe care Gospodărie Comunală le are în plan se numără instalarea unei conducte de 160 mm către Ozun, cu un punct de racordare la conducta 355 de pe strada Constructorilor din Sfântu Gheorghe, care ar ajuta la remedierea situaţiei, dar acest proiect se află încă în faza de studiu de fezabilitate şi ar putea dura ani de zile până la demararea lucrărilor.
„O altă soluţie fezabilă pe care o luăm în considerare ar fi aşezarea unei conducte de 160 mm între Câmpul Frumos şi Sântionlunca, creând astfel un sistem inelar pentru alimentarea comunei Ozun şi a celor menţionate anterior; studiile necesare acestui proiect ar putea fi demarate anul viitor”, a mai spus directorul tehnic Bacs-Benke Eszter.
Conducerea Gospodăriei Comunale a adăugat că a primit sesizări şi cu privire la faptul că anumite persoane alimentează sistemele de irigare de la hidranţii de incendiu, fapt ce contribuie, de asemenea, la scăderea presiunii apei.
„Situaţia va fi verificată amănunţit, iar dacă se va confirma, autorii vor fi reclamaţi la Poliţie, întrucât nu doar că au creat probleme în alimentarea cu apă, dar au şi comis un furt”, se mai menţionează în comunicat.