Ştiri locale

Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere se va susţine doar la Sfântu Gheorghe

 

În urma analizei efectuate la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Covasna din cadrul Instituției Prefectului – Județul Covasna, cu privire la modalitatea de desfășurare și termenul de programare în vederea susţinerii probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, s-au constatat următoarele:

– pe raza judeţului există un grad de dificultate diferit între punctele de examinare. Astfel, s-a constatat apariţia unui fenomen de migrare a candidaţilor către punctele de examinare din afara localităţii reşedinţă de judeţ, acestea fiind zone cu un grad de dificultate foarte scăzut. Prin urmare, evaluarea aptitudinilor candidaţilor nu se efectuează în mod unitar. Acest fapt se poate materializa prin promovarea probei practice de către candidaţi care nu sunt evaluaţi corect din punct de vedere al aptitudinilor dobândite, ceea ce poate duce în timp la o scădere a gradului de siguranţă rutieră;

– timpul alocat pentru deplasarea de la sediul SPCRPCIV aflat în localitatea reşedinţă de judeţ, la punctele de examinare aflate în alte localităţi duce la examinarea unui număr mai mic de candidaţi în timpul programului de lucru;

– perioada de programare pentru locaţiile altele decât reşedinţa de judeţ este simţitor mai mare.

Astfel, în vederea creşterii gradului de siguranţă rutieră, precum şi a îmbunătăţirii serviciilor oferite cetăţenilor prin reducerea termenului de programare şi prin aplicarea unui sistem unitar de examinare a fiecărui candidat, vă informăm că, începând cu data de 1 decembrie 2017, proba practică pentru obţinerea permisului de conducere se va susţine doar în municipiul Sfântu Gheorghe.

Persoanele programate la proba practică după data de 1 decembrie 2017 în alte locaţii, vor trebui să se prezinte la aceeaşi dată comunicată iniţial, dar pe strada Vânătorilor (în parcarea din spatele sălii de sport) din municipiul Sfântu Gheorghe, începând cu ora 08:45 dacă nu doresc schimbarea datei sau se pot prezenta la sediul serviciului nostru pentru obţinerea unei programări mai devreme la proba practică, în limita locurilor disponibile.

(Cancelaria Prefectului)

 

Publicitate
banner we radio