
Primarul Antal Árpád: Sunt liniştit că adevărul iese întotdeauna la iveală
Într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, primarul mun. Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a adus lămuriri cu privire la percheziţiile DNA care au loc în această zi la Primărie. Redăm mai jos mesajul integral:
\”DNA a venit la Primăria Sfântu Gheorghe din cauza a unui contract încheiat între Primărie şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (din această sumă am renovat străzi şi iluminatul public). Acest contract a fost controlat de Curtea de Conturi acum 2 ani. Pentru că acest gen de contract este foarte inovativ şi foarte nou, bazat pe proceduri folosite de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi de Banca Mondială, autorităţile române nu prea înţeleg contractul. Nu a înţeles nici Curtea de Conturi, de aceea ne-a reclamat la DNA.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a trimis punctul său de vedere (vezi facsimil mai jos) în timpul controlului efectuat de Curtea de Conturi şi a confirmat că totul este conform procedurii şi este legal, este în regulă.
Instituţiile financiare internaţionale au dreptul să desfăşoare alte tipuri de licitaţii publice în România, pentru că ei aşa funcţionează, ca un stat.
Instituţia care ne-a furnizat banii trebuie să ne avizeze absolut tot, dacă nu avem acordul de la ei nu putem cheltui niciun eurocent, dar autorităţile române nu înţeleg treaba asta.
Dacă numai adevărul îi interesează pe ei, atunci este foarte simplu, dacă însă au şi alte ţeluri vom vedea în următoarele 24 de ore. Nu mă tem, pentru că adevărul iese întotdeauna la iveală.\”
Mai jos vă prezentăm discuţia purtată de Primăria Sfântu Gheorghe cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pe marginea acestui subiect, în februarie anul trecut.