Ştiri locale

Primarul Antal Árpád s-a întâlnit cu copiii care au distrus statuia de gheaţă

Copiii care au distrus statuia de gheaţă, dezvelită în centrul municipiului Sfântu Gheorghe înaintea Anului Nou, au fost iertaţi de conducea Primăriei, după ce şi-au recunoscut fapta şi au cerut scuze locuitorilor oraşului.

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe menţionează, într-un mesaj postat marţi pe site-ul instituţiei, că a decis să nu depună plângere la Poliţie şi să încheie acest caz pe cale amiabilă, având în vedere faptul că cei patru copii surprinşi în acţiune de camerele de supraveghere s-au prezentat împreună cu părinţii lor la Primărie şi au recunoscut fapta comisă.

„Conform înregistrărilor camerelor de supraveghere, la data de 10 ianuarie, cifra 7 din numărul 2017 amplasat în faţa statuii de gheaţă a fost distrusă de către unul dintre cei patru elevi prezenţi la faţa locului. Pe această cale, informăm publicul interesat că minorii care au doborât o parte din statuia de gheaţă, însoţiţi de părinţii lor s-au prezentat la Primărie, unde s-au întâlnit cu primarul oraşului şi au cerut iertare pentru acţiunile lor şi prin această cale transmitem către locuitorii oraşului scuzele prezentate. Desigur, actele de distrugere intenţionată nu reprezintă un comportament acceptabil, dar fiind vorba despre minori care regretă acţiunea lor, municipalitatea nu doreşte să depună plângere la Poliţie”, se arată în mesaj.

Conducerea Primăriei menţionează, totodată, că, din cauza încălzirii vremii, statuia de gheaţă a început să se topească, prin urmare va fi înlăturată în cursul acestei săptămâni.

Sculptura în gheaţă, reprezentând un balaur şi numărul 2017, a fost dezvelită în centrul municipiului Sfântu Gheorghe în preajma Anului Nou. Balaurul înalt de peste 2,30 metri a fost realizat la comanda Primăriei Sfântu Gheorghe, care a dorit să încheie în mod simbolic „Anul imaginii”, un program cultural tematic multianual, dar şi să marcheze într-un mod original intrarea în noul an.

Balaurul a fost realizat din 12 blocuri de gheaţă de către o companie specializată în astfel de lucrări, piesele fiind aduse de la Constanţa şi montate pe un piedestal din piatră din noua piaţă centrală. Spre deliciul publicului, artiştii au făcut şi o demonstraţie de sculptură, realizând numărul 2017 din patru blocuri de gheaţă.

(Agerpres)

\"copii-gheata-statuie-2\"

Publicitate
banner we radio