Primarul Antal Árpád pledează pentru reducerea poluării: „Pentru mulţi e mai importantă maşina decât propria sănătate”
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, afirmă că autorităţile locale au lansat, în ultimii ani, mai multe programe menite să reducă poluarea, să încurajeze locuitorii urbei să protejeze mediul înconjurător şi să adopte un stil de viaţă activ şi sănătos.
Acesta susţine că programele lansate pot fi un atu pentru Sfântu Gheorghe, care s-a înscris în competiţia „Oraşe neutre climatic”.
Potrivit edilului, programele municipalităţii au avut în vedere atât susţinerea financiară a proiectelor iniţiate de societatea civilă, cât şi dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii oraşului, un exemplu în acest sens fiind Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, care vizează modernizarea transportului public de călători prin achiziţionarea de autobuze electrice, construirea de noi piste pentru biciclete şi punerea în funcţiune a sistemului de închiriere de biciclete SepsiBike.
„Pe noi nu premiile ne interesează, pe noi ne interesează oamenii. Dorim ca oamenii să trăiască într-un oraş cât mai puţin poluat, cu aer cât mai curat şi cred că tot ce am făcut până acum este în direcţia asta, iar faptul că acum câteva luni am ieşit pe locul trei pe ţară ca aer curat, pe mine nu m-a surprins această informaţie. Şi eu cred că direcţia asta trebuie să fie (…) Sănătatea este cel mai important lucru şi asta le spun şi copiilor mei întotdeauna (…), adică sănătatea este pe locul întâi, pe locul doi şi pe locul trei. Asta trebuie să fie în faţa noastră în fiecare zi. Şi când decidem la ce oră ne culcăm, şi când decidem ce mâncăm, şi când decidem ce bem, şi când decidem cum ne mişcăm, şi când ne decidem cât ne stresăm. Adică asta este pe locul întâi, pe locul doi, pe locul trei din punctul meu de vedere şi dacă o municipalitate poate să contribuie la calitatea vieţii, care înseamnă o viaţă mai sănătoasă, atunci trebuie să o facă. Cel puţin aşa cred eu (…) Putem să amintim aici toate programele noastre prin care ajutăm copiii să facă sport, prin care ajutăm societatea civilă, asociaţiile, fundaţiile să facă proiecte care promovează viaţa activă”, a declarat primarul Antal Árpád.
El a punctat că mai sunt încă mulţi oameni care nu sunt conştienţi de acest lucru, ba chiar acordă mai multă importanţă „sănătăţii maşinii” decât propriei sănătăţi.
„Eu de foarte multe ori am zis că, din păcate, în zona asta a Europei, pentru că nu e valabil doar pentru România, e valabil şi pentru Ungaria, şi pentru Slovacia, şi pentru Bulgaria, deci în zona asta a Europei sunt foarte mulţi oameni pentru care maşina e mai importantă decât propria persoană. Adică se preocupă mai mult de sănătatea maşinii, decât de sănătatea proprie. O duce la service, se uită la ce ulei pune, la ce benzină pune, dar nu se uită când se alimentează pe el şi nu-şi duce trupul la revizie. Deci asta trebuie schimbat şi, până la urmă, eu cred că dacă cineva şi-a asumat să fie lider pentru o comunitate mai mică sau mai mare, eu cred că e important să dai acest semnal. Eu îmi propun în următorii patru ani să fiu mai activ din punctul acesta de vedere”, a adăugat edilul.
Municipiul Sfântu Gheorghe se numără printre cele 16 oraşe din România care s-au înscris în competiţia lansată în cadrului proiectului M100 pentru a deveni neutre climatic. La acest concurs au putut aplica oraşele cu peste 50.000 de locuitori, iar în competiţie au mai intrat Alba Iulia, Bistriţa, Bârlad, Braşov, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Reşiţa, Timişoara, Târgovişte şi Târgu Mureş.
Zece dintre acestea vor fi selectate de un juriu internaţional şi vor beneficia de sprijin în procesul de transformare în oraşe sustenabile şi mai puţin poluante. Acestea vor fi anunţate oficial în cadrul evenimentului “Climate Neutrality Forum M100”, ce va avea loc pe 29 şi 30 octombrie 2024, la Mina Museum în Bucureşti.
Proiectul este finanţat din granturi SEE şi Norvegiene prin Fondul pentru Relaţii Bilaterale şi implementat sub egida HUB-ului M100, prin UEFISCDI în calitate de operator de programe în parteneriat cu Urbanize Hub – Asociaţia Institutul pentru Dezvoltare Locală, Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), Norwegian University of Science and Technology (NTNU), Nordic Edge şi RANNIS – Icelandic Center of Research.
Hub-ul M100 este un demers naţional dedicat coordonării eforturilor pentru atingerea ţintelor de neutralitate climatică, coordonat de către Ovidiu Cîmpean, secretar de stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).