Ştiri locale

Primarul Antal Árpád le recomandă cetăţenilor să semnaleze prezenţa persoanelor venite din zonele contaminate

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, luni, că cetăţenii trebuie să respecte recomandările autorităţilor pentru a se proteja de infecţia cu noul coronavirus şi să semnaleze prezenţa persoanelor venite din zonele contaminate.

„Rugămintea mea este, pe de o parte, să nu intrăm în panică, iar pe de altă parte, în cazul în care avem informaţii referitoare la persoane care se întorc în oraş sau în judeţ din zone unde sunt persoane contaminate, să anunţe autorităţile. Eu cred că acest lucru este foarte important. Nu e bine să ţinem secret aceste lucruri, pentru că ne facem rău nouă, până la urmă. (…) Cred că într-o societate normală aşa se întâmplă”, a declarat Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă.

Publicitate

Acesta consideră că autorităţile ar trebui să ia măsuri mai stricte de verificare a persoanelor care intră pe cale terestră în ţară, pentru a preveni răspândirea COVID-19.

„Eu cred că şi autorităţile ar putea să facă mai mult în ceea ce priveşte controlul persoanelor care intră pe care terestră în ţară, pentru că în acest moment oricine e la graniţă este întrebat de unde vine, dar nu este verificat nici măcar minimal dacă spune sau nu adevărul. Eu cred că ar exista posibilităţi de verificare, să se solicite un bon de la benzinărie şi dacă spune că vine din Germania e puţin probabil să aibă bon din Italia. Deci, am putea fi un pic mai organizaţi din acest punct de vedere, cred eu, pentru că pericolul este unul real. Am văzut că a crescut în mod exponenţial numărul şi al deceselor şi al îmbolnăvirilor în Italia. Având în vedere faptul că o comunitate importantă de cetăţeni români trăieşte şi lucrează în Italia eu cred că ar trebui să găsim soluţii, nu doar blocarea pe cale aeriană a venirii lor în ţară, ci, inclusiv, o minimă verificare a celor care intră pe cale terestră în ţară”, a mai spus primarul Antal Arpad.

Vezi AICI VIDEO cu conferinţa de presă susţinută de Antal Arpad.

Manifestările dedicate Zilei maghiarilor de pretutindeni, anulate la Sfântu Gheorghe

Manifestările dedicate Zilei maghiarilor de pretutindeni, sărbătorită pe 15 martie, vor fi anulate parţial în municipiul Sfântu Gheorghe, ca urmare a măsurilor dispuse de autorităţile centrale pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus.

Primarul Antal Arpad a declarat că la acest eveniment participă, de regulă, în fiecare an între 8.000 şi 10.000 de persoane, prin urmare s-a renunţat la principalele evenimente programate, respectiv la marşuri şi la tradiţionala adunare publică din Piaţa centrală.

Celelalte acţiuni, care nu implică participarea unui număr mare de persoane, cum ar fi depunerile de flori, se vor desfăşura conform programului.

Antal Arpad a mai spus că, asemenea celorlalţi ani, oraşul va fi împodobit cu cocarde roşu-alb-verde.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio