
Primăriile, obligate să se implice în vaccinarea copiilor. Toți copiii între 9 luni și 9 ani trebuie identificați
Ministerul Sănătăţii începe o campanie de vaccinare împotriva rujeolei, cu implicarea autorităţilor locale, care trebuie să identifice copiii neimunizaţi, atât pe cei care sunt pe listele medicilor de familie, cât și pe cei care nu sunt înregistrați la niciun medic.
Autorităţile locale vor trebui să identifice copiii cu vârste între nouă luni şi nouă ani – grupele de vârstă cele mai afectate de actuală epidemie de rujeolă– care nu au fost vaccinaţi, dar şi locurile în care aceştia vor fi imunizaţi, în cazul în care în localităţile respective nu sunt unităţi medicale. În dată de 18 iulie 2017, s-a organizat o videoconferinţă comună cu Ministerul Afacerilor Interne, cu prefecţii de judeţe, cu reprezentanţi ai Direcţiilor de Sănătate Publică şi ai medicilor de familie, a anunţat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.
„În fiecare judeţ se va face o evaluare a comunităţilor vulnerabile. În acestea este de aşteptat ca procentul de vaccinare al copiilor să fie într-un proces mai redus, aceste rezultate vor fi comunicate Ministerului Sănătăţii. La nivelul fiecărui judeţ va fi o echipă interdisciplinară organizată din prefect, reprezentant DSP, reprezentant al Consiliului Judeţean în relaţia cu primăriile. De asemenea, am solicitat ca în zonele unde nu există medic de familie, autorităţile locale să organizeze centre de vaccinare urmând să vină personal medical care să imunizeze copiii”, a explicat Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne.
Campanie de vaccinare împotriva rujeolei cu implicarea primăriilor
Ministerul Sănătăţii va evalua o dată la două săptămâni gradul de implicare a autorităţilor locale în fiecare judeţ, iar acolo unde sunt în continuare probleme vor fi luate măsuri.
Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România până la dată 14 iulie este 8.017. Au fost înregistrate 31 de decese, dintre care 8 în judeţul Timiş, 6 în judeţul Arad, 6 în judeţul Dolj, 3 în judeţul Caraş Severin şi câte unul în judeţele Bihor, Cluj, Călăraşi, Satu Mare, Vaslui, Galaţi, Mureş şi Bucureşti.
Rujeola s-a extins în 41 de judeţe din 30 septembrie 2016, când a fost declarată epidemia şi până în 14 iulie 2017. Cele mai afectate judeţe, cu peste o mie de cazuri de rujeolă fiecare sunt Timiş (1.214 cazuri) şi Caraş-Severin (1.109 cazuri). Un al treilea judeţ, Arad, are 999 cazuri confirmate.
Rujeolă (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Din patru persoane care fac rujeolă una are nevoie de spitalizare. Pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boală este mortală.