Ştiri locale

Primăria Sfântu Gheorghe va subvenţiona cursuri de română şi maghiară pentru tineri

Primăria municipiului Sfântu Gheorghe şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca intenţionează să demareze în acest an un program multianual pentru tineret de învăţare a limbilor română şi maghiară, care va fi subvenţionat din bugetul local. Primarul Antal Arpad a declarat, joi, că în prima fază pentru acest program va fi alocat un buget de 100.000 de lei, care va putea fi suplimentat dacă vor exista solicitări.

„În primă fază vor fi 100.000 de lei şi în funcţie de necesităţi, aşa cum am procedat şi la programul ‘Dăm valoare rablei tale’, limita maximă ar fi undeva la 1 milion de lei dacă vor fi mii de oameni care doresc să înveţe română, respectiv maghiară. Dacă e ceva la care nu o să mă uit niciodată la bani şi o să finanţez e faptul ca maghiarii să înveţe româna şi românii să înveţe maghiară. Eu cred că e cel mai important lucru pentru această comunitate. Mie întotdeauna îmi e dor de acele vremuri şi, cred că ăsta ar fi un viitor frumos pentru oraş, atunci când un român şi un maghiar se întâlneau, atunci românul îl saluta în maghiară şi maghiarul îl saluta în română. Ăsta cred că este nivelul de a trăi împreună în respect şi de a proiecta un viitor împreună în acest oraş”, a declarat Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă.

Publicitate

Potrivit proiectului de hotărâre care urmează să fie supus aprobării Consiliului Local, programul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18-35 de ani care au domiciliul sau reşedinţa în Sfântu Gheorghe, sunt angajaţi sau studenţi în municipiu şi urmăreşte, printre altele, „conectarea la profilul multicultural al municipiului, dezvoltarea nivelului de pregătire profesională a tinerilor, înlesnirea accesului la serviciile educaţionale şi valorificarea caracterului bilingv al regiunii”.

Practic, prin acest program autorităţile locale şi-au propus să acorde un sprijin financiar de 700 de lei fiecărui cursant, diferenţa de preţ urmând să fie suportată din fonduri proprii de către participanţi.

Cursurile vor fi compuse dintr-un modul de 120 de ore şi vor fi organizate în două sesiuni, respectiv aprilie-iulie şi septembrie-decembrie, pentru 2-3 grupe a câte maximum 14 persoane/sesiune.

„Prin acest program se urmăreşte asigurarea oportunităţii de dezvoltare pe plan profesional pentru tinerii din municipiul Sfântu Gheorghe, în vederea înlesnirii accesului pe piaţa forţei de muncă şi încurajarea acestor persoane să participe activ la viaţa societăţii”, se arată în proiectul postat în dezbatere publică pe pagina de internet a Primăriei până pe data de 11 februarie 2022.

Autorităţile locale au menţionat că programul s-a conturat în urma unei consultări avute anul trecut cu tinerii din municipiu, care a relevat faptul că foarte mulţi nu cunosc limba celeilalte comunităţi şi au dificultăţi de comunicare şi integrare pe piaţa muncii.

„Scopul acestui program este de a-i ajuta pe tineri să folosească limbile română şi maghiară în viaţa de zi cu zi, deoarece sistemul şcolar le oferă elevilor maghiari o perspectivă mai mult literară asupra limbii române şi mai puţin asupra limbajului cotidian, iar elevii români nici măcar nu pot învăţa limba maghiară. Cred că ambele cazuri ar putea face mai facilă găsirea unui loc de muncă, atât pentru tinerii maghiari în orice alt oraş din ţară, dar şi pentru tinerii români să găsească un loc de muncă într-un municipiu precum Sfântu Gheorghe, unde populaţia este majoritar maghiară”, a declarat viceprimarul Vargha Fruzsina.

Potrivit acesteia, din discuţiile avute cu preşedinţii consiliilor elevilor din liceele din municipiu a reieşit că tinerii sunt deschişi să comunice şi să desfăşoare activităţi comune cu cei de altă etnie, dar se lovesc de bariera lingvistică.

(Agerpres)

Publicitate
Publicitate
banner we radio