Info Trafic, Ştiri locale

Primăria Sfântu Gheorghe nu exclude oprirea semafoarelor de pe Lunca Oltului, recent repuse în funcțiune, până la deschiderea centurii ocolitoare  

Semafoarele cu buton de pe str. Lunca Oltului, repuse în funcțiune săptămâna aceasta, ar putea fi din nou scoase din uz până la deschiderea centurii ocolitoare a municipiului, pentru fluidizarea traficului. Joi, într-o conferință de presă, primarul Antal Árpád a declarat că o decizie în acest sens va fi luată după ce Comisia de Circulație din cadrul Primăriei va analiza dacă funcționarea semafoarelor creează ambuteiaje în trafic.

„Sunt în contact permanent cu cetățenii, Facebook-ul meu este public, toată lumea îmi scrie și întotdeauna citesc aceste mesaje, și încerc să și răspund. Mi-a scris cineva că de două zile au pornit semafoarele și se fac ambuteiaje mari. În primă fază am crezut că motivele țin mai mult de Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc, am dat în verificare și o să iau o decizie. Dacă e nevoie, s-ar putea să oprim semafoarele până când se dă drumul la șoseaua de centură, vom vedea”, a spus primarul.

„Siguranța pietonilor e pe primul loc”

Edilul a subliniat, însă, că siguranța pietonilor este pe primul loc, chiar dacă punerea în funcțiune a semafoarelor le creează un oarecare disconfort șoferilor.

„Subliniez întotdeauna acest lucru: pentru mine, siguranța pietonilor este pe primul loc, iar timpul șoferului este pe locul al doilea. Dacă pentru siguranța pietonului trebuie să dau drumul la un semafor, iar acest lucru creează disconfort șoferilor, îmi asum acest lucru. Avem o Comisie de Circulație, am primit acest feedback, am dat în lucru, o să primesc un raport și o să iau o decizie”, a mai spus edilul.

Montarea celor 8 semafoare cu buton la trecerile pentru pietoni de pe Lunca Oltului și Păiuș David a început în martie 2022, acestea fiind puse în funcțiune două luni mai târziu. Cu toate acestea, la scurt timp, autoritățile locale au luat decizia de a le scoate din funcțiune pe cele instalate pe Lunca Oltului – una dintre cele mai intens circulate străzi din oraș, pentru a fluidiza traficul.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio