Primăria Sfântu Gheorghe a început supraimpozitarea cu 300% a clădirilor neglijate
Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat joi, în şedinţă ordinară, supraimpozitarea unor clădiri neglijate, care au un impact negativ asupra aspectului urbanistic al oraşului.
Primele clădiri intrate în vizorul autorităţilor locale sunt sediul Oficiului Judeţean de Poştă Covasna, aflat în centrul municipiului, care va fi impozitat cu 300%, şi un imobil aflat pe strada Nicolae Iorga, ce aparţine Electrica SA, aflat într-o stare mult mai precară, care va fi impozitat cu 400%.
Primarul municipiului, Antal Arpad, a declarat că legea permite consiliilor locale să supraimpoziteze imobilele neglijate care strică aspectul oraşului sau reprezintă un pericol din cauza stării precare în care se află.
În ce priveşte clădirea Poştei, Antal Arpad a ţinut să menţioneze că este vorba despre un monument istoric, în care a funcţionat pe vremuri hotelul „Hungaria”, şi şi-a exprimat speranţa că decizia Consiliului Local va constrânge proprietarul fie să o reabiliteze, fie să o cedeze autorităţilor locale care şi-au exprimat în repetate rânduri intenţia de a o prelua sau de a face un schimb de imobile.
„Încercăm să determinăm proprietarul să investească în clădire sau să o cedeze la schimb Consilului Local şi o reabilităm noi. Este vorba despre o clădire valoroasă. Profităm de faptul că legea ne dă posibilitatea să aplicăm o supraimpozitare pentru ca Poşta să facă paşi în acest sens”, a spus primarul Antal Arpad, potrivit traducerii oficiale a Primăriei.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu două abţineri.
Anul trecut, primarul Antal Arpad a declarat că are „o listă întreagă” cu astfel de clădiri, referindu-se, printre altele, la Casa de cultură a sindicatelor şi la clădirile aflate în zona industrială a oraşului, care au fost lăsate în paragină după privatizare.