Ştiri locale

Primăria Sfântu Gheorghe ia în calcul exproprierea insulei aflate în mijlocul lacului de la Gară

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe iau în calcul exproprierea insulei aflate în mijlocul fostului lac din zona Gării, care va fi transformat într-un parc sportiv şi de agrement.

Viceprimarul Toth Birtan Csaba a declarat că municipalitatea a încercat să cumpere insula pentru a o integra în proiectul de reabilitate, însă nu a reuşit să se înţeleagă cu proprietarii.

Publicitate

„Va urma, probabil, o expropriere, dar înainte trebuie să avem ori noul PUG în vigoare ori să facem un PUZ în care să apară cu o destinaţie pentru care poate fi aplicată Legea exproprierii de utilitate publică. (…) Ar putea şi proprietarii să aibă o afacere pe insulă, însă nu ştim cum se vor sincroniza cu aceste lucrări, fiindcă dacă noi facem un poduleţ prin care nu-şi pot face aprovizionarea şi atunci se vor descurca mai greu. Dar clădirea de pe insulă este în paragină, din păcate nu au făcut nimic să o salveze şi cred că nu este propice pentru a o renova. Probabil va trebui o altă clădire, vom vedea, dar în principiu ar fi mai bine să se exproprieze ca să facă parte şi teritoriul respectiv din parcul care se va construi aici”, a declarat Toth Birtan Csaba.

Lacul de agrement aflat în zona Gării din municipiul Sfântu Gheorghe, lăsat în paragină de mai mulţi ani, va fi reabilitat şi reintrodus în circuitul public printr-un proiect cofinanţat din fonduri europene.

Lucrările au început în urmă cu circa două luni, fiind efectuate de către un concern format din două firme locale.

Proiectul vizează atât refacerea lacului, cât şi reconversia şi refuncţionalizarea terenului din jurul acestuia pe o suprafaţă de circa trei hectare, unde vor fi amenajate terenuri de sport şi spaţii de petrecere a timpului liber.

„Prin lucrările de reabilitare a lacului din zona Gării şi a împrejurimilor sale vor fi create aproape trei hectare de spaţiu verde, care vor include alei pietonale, toalete, o cafenea, dar şi o pistă de alergare acoperită cu tartan, terenuri de baschet şi de fotbal. Vor fi amenajate locuri de parcare, va fi pusă în funcţiune o reţea publică de internet wireless, iar parcul va fi iluminat cu panouri fotovoltaice şi tehnologie LED. Zona va fi monitorizată cu camere de supraveghere”, au precizat reprezentanţii Primăriei.

Investiţia se cifrează la aproape 18 milioane de lei, din care peste 14 milioane nerambursabile obţinute din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional.

Autorităţile preconizează că lucrările se vor finaliza până în decembrie 2023.

Lacul artificial din Sfântu Gheorghe a fost amenajat în urmă cu peste patru decenii pe un teren aflat în vecinătatea Râului Olt, la intrarea în municipiu dinspre Braşov, dar în ultimii ani a fost lăsat în paragină şi a secat.

(Agerpres)

Publicitate