Ştiri locale

Primăria Sfântu Gheorghe continuă procesul cu Curtea de Conturi în dosarul BERD anchetat de DNA

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe va continua procesul cu Curtea de Conturi în dosarul BERD, pierdut în primă instanţă, care face obiectul unei anchete a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a declarat vineri viceprimarul municipiului, Sztakics Eva.

Ea a menţionat că săptămâna viitoare va convoca o şedinţă extraordinară a Consiliului local pentru a angaja o firmă de avocatură profesionistă, în vederea continuării procesului cu Curtea de Conturi, pierdut în primă instanţă.

Publicitate

„Probabil miercuri voi convoca şedinţa de consiliu, consider foarte necesar să continuăm acel proces prin care am contestat deciziile Curţii de Conturi (privind contractul încheiat cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) – n.r) şi pentru care, de fapt, este cercetat primarul Antal Arpad. Consider absolut necesar să contactăm o firmă de avocatură care are, probabil, viziuni şi posibilităţi mult mai mari pentru apărarea cauzei, decât juriştii Primăriei”, a declarat Sztakics Eva, care a preluat vineri, atribuţiile primarului aflat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Antal Arpad este anchetat într-un dosar legat de atribuirea unor contracte de modernizare a unor străzi şi trotuare, realizarea de piste pentru biciclişti şi iluminat public, printr-un credit de la BERD. El este acuzat de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, dacă fapta este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Antal Arpad susţine că DNA a preluat, practic, punctul de vedere al Curţii de Conturi, care pretinde că o parte din credit nu ar fi fost utilizată conform contractului. \’Practic, din creditul de aproape 12 milioane de euro am utilizat mai puţin de jumătate, iar fiecare eurocent a fost cheltuit pe ce s-a contractat, nu se pune problema să fi fost folosiţi pentru altceva. Şi nici nu aveam această posibilitate pentru că BERD a monitorizat fiecare mişcare în ce priveşte acest contract\’, a declarat joi Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă.

Procurorii DNA au efectuat miercuri percheziţii la sediul Primăriei Sfântu Gheorghe şi la domiciliul primarului, care a fost dus ulterior la Bucureşti pentru audieri. El a fost pus sub controlul judiciar pentru 60 de zile, având interdicţia de a-şi exercita funcţia, de a părăsi ţara şi de a intra în contact cu angajaţi ai Primăriei. După revenirea în Sfântu Gheorghe, Antal Arpad a anunţat că va intra în concediu fără plată pentru 60 de zile, considerând că nu-şi merită salariul în condiţiile în care nu-şi poate exercita atribuţiile.

(Agerpres)

Publicitate
Publicitate
banner we radio