Ştiri locale

Primăria Sfântu Gheorghe continuă demersurile pentru construcția unei noi piețe agroalimentare

Primăria Sfântu Gheorghe continuă demersurile de reamenajare a zonei cuprinse între străzile Nicolae Iorga, Bánki Donát, Császár Bálint și Crângului, unde vor fi construite mai multe spații comerciale, o parcare supraetajată deasupra căreia vor fi amenajate terenuri de tenis, dar și o hală agroalimentară modernă, în locul pieței existente.

La finalul lunii septembrie, consilierii locali au aprobat Studiul de Fezabilitate pentru construirea noii hale agroalimentare din strada Bánki Donát, valoarea totală a investiției fiind de peste 46 de milioane de lei (cu TVA).

În Raportul de specialitate al proiectului, autoritățile locale motivează necesitatea investiției prin faptul că, în prezent, Piața Agroalimentară nu asigură condițiile necesare pentru desfășurarea activității, întrucât zona de vânzare este protejată doar de o copertină, activitatea comercianților fiind afectată de condițiile meteorologice nefavorabile.

„Pe lângă faptul că vânzătorii nu sunt protejați de vremea neprielnică, învelitoarea nu are strat de atenuare a zgomotului, iar în cazul unor ploi abundente produce zgomot care poate deveni greu de suportat şi îngreunează comunicarea. De asemenea, diferite construcții parazitare de tipul chioșcurilor şi tarabelor, dispuse fără o organizare prealabilă, generează o imagine de dezordine şi disconfort, atât pentru vânzători, cât şi pentru comercianti. Pe de altă parte, pe parcela pe care este propus noul obiectiv de investiții se află construcții nevaloroase din punct de vedere estetic-cultural. Clădirile nevaloroase din punctul de vedere al prezentului proiect vor fi demolate în cadrul unui obiectiv de investiții separate (…) Având în vedere intenția municipalității de a reamenaja zona delimitată de străzile Császár Bálint şi Bánki Donát prin construirea unei clădiri cu funcție de incubator de afaceri, a unei parcări supraetajate şi prin prelungirea străzii Nicolae Iorga până la strada Bánki Donat, şi având în vedere situația defavorabilă a Pieței Centrale, se consideră oportună construirea unei hale agroalimentare moderne, în care atât vânzătorii, cât și cumpărătorii, își pot desfășura activitățile în condiții optime”, se arată în Raportul de specialitate al proiectului.

Noua hală agroalimentară va fi amenajată prin extinderea celor două hale existente pe amplasament, pe o suprafață desfășurată de peste 2.000 de mp, din care suprafața construită la sol a halei va fi de 1.190 mp.

Construcția va avea două etaje, iar la nivelul parterului hala va dispune de depozite, spații tehnice, grupuri sanitare, birouri administrative, spații pentru întreținere și spații pentru tarabe. La primul etaj vor fi amenajate spații comerciale, depozite, spații pentru tarabe şi food court, iar la ultimul nivel vor fi amenajate birouri şi vestiare pentru personalul angajat.

Conform proiectului, circulația între etaje se va face prin mai multe noduri verticale, dintre care unul cu lift pentru persoane, respectiv pentru transportul mărfii în afara programului. De asemenea, va exista o scară rulantă care va facilita accesul în interior.

Întreaga construcție va fi eficientă din punct de vedere energetic și, potrivit autorităților locale, „va contribui în primul rând la creşterea standardelor de viață a populației, la creşterea valorii economice a zonei şi la valorificarea şi integrarea celor două hale existente în țesutul urban”.

Conform Studiului de fezabilitate, durata de execuție a lucrărilor este de 2 ani, iar investiția va fi realizată cu finanțare de la bugetul local al municipiului.

Lucrările sunt parte a unui amplu proiect al Primăriei Sfântu Gheorghe de reamenajare a zonei cuprinse între străzile Nicolae Iorga, Bánki Donát, Császár Bálint și Crângului, care mai cuprind construirea unor spații comerciale, a unei parcări supraetajate cu 194 de locuri acoperite, supravegheate, care va deservi centrul istoric al orașului, amenajarea unor terenuri de tenis deasupra parcării supraetajate.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio