Ştiri locale

Primăria Sfântu Gheorghe a finalizat la termen patru proiecte finanţate din fonduri europene

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a anunţat joi că municipalitatea a încheiat la termen patru proiecte finanţare din fonduri europene, respectiv construirea parcului industrial de la Câmpu Frumos, a parcului fotovoltaic, reabilitarea străzilor din zona de acţiune urbană şi amenajarea de spaţii pietonale în centrul istoric.

Potrivit acestuia, prin cele patru proiecte au fost atrase peste 65 de milioane de lei.

„Am finalizat patru proiecte europene, practic în acest moment suntem în fericita situaţie să putem spune că nu există nici un proiect european contractat în perioada 2007-2013 care să nu fie finalizat la data de 30 iunie, data limita agreată de Guvernul României şi Comisia Europeană. Dacă nu am fi finalizat aceste proiecte până la această dată, toate sumele atrase de la Uniunea Europeană pe proiectele respective ar fi trebuit restituite. Municipiul Sfântu Gheorghe nu este în această situaţie, toate proiectele sunt finalizate”, a declarat primarul Antal Arpad.

El a menţionat că aceste investiţii vor aduce beneficii comunităţii locale, iar parcul industrial şi parcul fotovoltaic vor aduce şi venituri la bugetul local în momentul în care vor deveni funcţionale.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio