Ştiri locale

Primăria Sfântu Gheorghe a acordat diplome de recunoștință pentru angajații din sănătate

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, marcată anual în data de 7 aprilie, Primăria Sfântu Gheorghe a acordat diplome de recunoștință angajaților din sănătate, în semn de apreciere și mulțumire pentru eforturile depuse zilnic în slujba comunității.

În cadrul ședinței de joi a Consiliului Local, primarul Antal Árpád le-a mulțumit în mod public celor care de mai bine de un an se află în prima linie în lupta cu pandemia Covid-19.

Publicitate

„Mulțumim eroilor de zi cu zi! Ultima perioadă a fost dificilă pentru toată lumea, dar cred că putem fi de acord cu toții că cea mai mare luptă a fost și este purtată zilnic de lucrătorii din domeniul sănătății. Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, le-am mulțumit astăzi în mod public în ședința Consiliului Local pentru munca lor în slujba comunității”, a scris primarul Antal Árpád într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Distincțiile au fost acordate Spitalului Județean „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe, Direcției județene de Sănătate Publică, Serviciului de Ambulanță Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Covasna și Asociației Medicilor de Familie din județul Covasna.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio