Ştiri locale

Prima mașină confiscată de Garda de Mediu Covasna pentru transport ilegal de deșeuri

Comisarii Gărzii de Mediu Covasna au confiscat la sfârşitul săptămânii trecute o autoutilitară cu ajutorul căreia erau descărcate deşeuri din construcţii şi biodegradabile pe raza localităţii Araci.

Primarul comunei Vâlcele este cel care vineri, în jurul orei 19:50, a alertat autorităţile de Mediu, iar o echipă s-a deplasat în zonă, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei şi Jandarmeriei, care au identificat un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, care descărca deşeuri din autoutilitara înmatriculată în străinătate.

Publicitate

Bărbatul a fost amendat cu 30.000 de lei, sancţiunea maximă aplicată în astfel de cazuri, iar deșeurile au fost predate către un operator autorizat în vederea eliminării sau valorificării acestora.

Cel mai probabil, autouturismul va fi scos, conform legii, la licitaţie de către ANAF, în cazul în care proprietarul nu va solicita în instanţă restituirea acestuia.

„Ne-a anunţat Primăria, pentru că e cam greu să prinzi în zona respectivă şi la aşa o oră. Persoana este un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani. Instanţa poate decide dacă îşi poate recupera autovehiculul, dacă nu, conform legii, ANAF ar putea să o scoată la licitaţie, se face o comisie, mă gândesc. Echipa de comisari a decis să aplice amenda maximă în acest caz”, ne-a spus comisarul-şef al Gărzii de Mediu Covasna, Lucian Cândea.

Contactat telefonic, primarul comunei Vâlcele, Kovács László, ne-a declarat că problemele cu care se confruntă Primăria Vâlcele în ceea ce priveşte deşeurile aruncate la voia întâmplării pot fi soluţionate doar prin amenzi aplicate de Garda de Mediu.

Camera de supraveghere a fost furată

Edilul ne-a declarat că în urmă cu 3 luni, camera de supraveghere care era montată în localitate a fost furată, şi deşi făptaşul a fost prins, Primăria nu a putut recupera prejudiciul.

„Eu am avut probleme, am plătit pentru curăţenie, pentru că ştiţi cum este structura populaţiei la noi. Vineri au venit Poliţia, Jandarmeria, Garda de Mediu, dar eu am plecat de acolo. Amenzile pe care le poate da Primăria… sunt cum sunt, Garda e competentă până la urma urmei, dacă amendez eu, Garda ce rost mai are? Asta este situaţia la noi, nu avem ce să facem. Camera video au furat-o acum 3 luni, am prins făptaşul, valoarea este de 1.300 de lei, dar situaţia e în coadă de peşte. Au spart la CEC, nu lasă oamenii să stea liniştiţi în case, rup gardurile, au spart şcoala la Araci, au fost prinşi copiii dar ce educaţie să le facem părinţilor? Înainte erau şcoli de corecţie şi îi duceau acolo, altfel era situaţia, dar acum nici nu ştim dacă avem sau nu”, ne-a spus edilul.

La finalul lunii aprilie, Primăria comunei Vâlcele a fost amendată din nou de Garda de Mediu Covasna, cu suma de 15.000 de lei, după ce, în urma unui control, comisarii de Mediu au descoperit mormane de deșeuri abandonate, printre care ambalaje din plastic, carton, deșeuri menajere sau dejecții animaliere.

Şi primarii localităţilor Bodoc şi Covasna au apelat în ultimele luni la sprijinul Gărzii de Mediu, sătui de faptul că oamenii îşi bat joc de natură. În toate cazurile, comisarii de Mediu au aplicat, ca sancţiune complementară pe lângă amendă, confiscarea căruţelor sau mijloacelor cu care erau transportate deşeurile.

Dacă surprindeți persoane în timp ce abandonează sau încearcă să elimine deșeuri prin ardere, puteți face o sesizare la Garda de Mediu Covasna, fie telefonic, la numărul 0267 318 054, fie la adresa de e-mail: cjcovasna@gnm.ro.

Dacă aveți posibilitatea, fotografiați sau filmați incidentul, și marcați locația pe GPS cu ajutorului telefonului, iar ulterior trimiteți-o prin e-mail, sau într-un mesaj privat pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu.

În cazul arderilor necontrolate este recomandat să apelați la 112.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio