Sport

Preşedintele FRF vrea bere pe stadioanele din România: „Reprezintă un element de modernitate”

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că sunt şanse reale ca berea să fie acceptată pe stadioanele de fotbal din ţara noastră.

Răzvan Burleanu consideră că arenele din România ar trebui să se alinieze trendului din ţările europene, acolo unde consumul de alcool, în special de bere, este permis. Bineînţeles, ar fi vorba de comercializarea berii slab alcoolizate pe stadion, pentru ca suporterii să se hidrateze şi să se bucure de jocuri, nu pentru a transforma evenimentul sportiv într-un haos total.

Cel mai probabil, Răzvan Burleanu vede o oportunitate ideală pentru cluburi de a-şi rotunji serios veniturile în zilele de meci, ceea ce le-ar ajuta în procesul lor de progres.

Pentru moment, subiectul berii pe gazon nu a fost aprobat, însă FRF nu pare a avea ceva împotrivă.

„A fost un subiect care s-a aflat permanent pe agenda noastră. Considerăm că consumul mai ales de bere slab alcoolizată pe stadioane reprezintă şi un element de modernitate pe care vrei să-l aduci.

În ultimii opt ani de zile, statul a reînceput să investească puternic în infrastructura fotbalistică. Atunci, consum de bere slab alcoolizată cu siguranţă ar fi un element de modernitate care s-ar alătura acestei infrastructuri moderne de care ne bucurăm astăzi, în România”, a declarat, joi, Răzvan Burleanu.

Publicitate
banner we radio