
Președintele CJ Covasna, apel la cei care circulă prin pasul Hatod să nu mai arunce deșeuri de-a lungul drumului
Lucrările de modernizare a tronsonului de 50 de kilometri dintre Malnaș Băi – Micfalău – Pasul Hatod – Bățanii Mari – Biborțeni – Baraolt și podul din localitatea Augustin, derulate de autoritățile județene prin Programul Operațional Regional 2014-2020, sunt finalizate în proporție de 61%.
De-a lungul drumului județean 122 au fost amenajate șanțuri noi din beton, însă acestea sunt pline de deșeuri aruncate de cei care tranzitează pasul Hatod. Recent, într-o postare pe Facebook însoțită de câteva imagini în care pot fi văzute mai multe PET-uri și doze de bere, președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, a făcut un apel prin care îi roagă pe cei care circulă prin zona respectivă să nu mai umple șanțurile cu gunoaie.
„Îi rugăm frumos pe cei care călătoresc pe Hatod: NU mai aruncați gunoiul! Pe DJ 122, prin pasul Hatod, am amenajat șanțuri de beton de-a lungul drumului. Problema este că sunt umplute cu gunoaie aruncate”, a transmis președintele CJ Covasna.
Potrivit reprezentanților CJ Covasna, valoarea lucrărilor de modernizare a tronsonului de 50 de kilometri din DJ122 se ridică la 65,1 milioane de lei.
Marți, autoritățile județene au anunțat și finalizarea construcției noului pod de la ieșirea din comuna Tălișoara, peste Pârâul Kormos, următorul pas fiind turnarea stratului de asfalt. Lucrarea face parte din proiectul de reabilitare a drumului județean DJ131, între Baraolt – Tălișoara – Vârghiș – limita județului Harghita, finanțată, de asemenea, prin fonduri europene în cadrul Programul Operațional Regional 2014-2020.
(Ioana Ardeleanu)