Ştiri locale

Premiera spectacolului „Tartuffe”, la Teatrul Andrei Mureşanu

Premiera spectacolului „Tartuffe” de Moliere, regizat de Zakarias Zalan la Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe, va avea loc pe data de 4 februarie, iar numărul spectatorilor va fi limitat la 100.

Conducerea instituţiei a anunţat luni că biletele au fost puse în vânzare la casieria teatrului şi la Biroul de organizare a evenimentelor culturale, iar acestea vor fi disponibile şi online, începând cu data de 1 februarie. Spectacolul „Tartuffe” va fi jucat în zilele de 4, 5, 12 şi 13 februarie, iar preţul biletului conţine şi accesul la expoziţia de costume de epocă realizată în contextul premierei.

Publicitate

Teatrul „Andrei Mureşanu” îşi promovează spectacolul prin intermediul acestor costume, care la ora actuală sunt expuse la sediile mai multor instituţii publice din Sfântu Gheorghe, printre care Primăria, Prefectura, Consiliul Judeţean, Centrul de Artă din Transilvania, Muzeul Carpaţilor Răsăriteni, Muzeul Naţional Secuiesc, Expoziţia Cinegetică, Spitalul Judeţean, Stadionul, Biblioteca Judeţeană, Gara, SRI, Poliţia şi mai multe bănci.

Managerul teatrului, Anna Maria Popa, a declarat că cele 20 de costume din secolele XVIII-XIX provin din recuzita Operei Garnier din Paris şi fac parte din colecţia actriţei Ioana Crăciunescu, stabilită de mai mulţi ani în Franţa, care le-a împrumutat teatrului din Sfântu Gheorghe pentru acest eveniment.

Spectacolul „Tartuffe” a fost pus în scenă de regizorul Zakarias Zalan, într-o manieră modernă, iar rolul principal va fi interpretat de actorul Cornel Răileanu, profesor la o universitate clujeană, care va juca împreună cu o parte dintre foştii săi studenţi, angajaţi ai teatrului din Sfântu Gheorghe.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio