Ştiri locale

Premieră naţională: donatorii de sânge din judeţul Covasna vor fi aduşi cu microbuzele la Centrul de Transfuzii

Prefectura şi Consiliul Judeţean (CJ) Covasna, împreună cu Primăriile din judeţ, îşi unesc forţele pentru a venit în sprijinul Centrului de Transfuzii Sanguine din Sfântu Gheorghe, grav afectat de criza de sânge care s-a acutizat în ultimul an, pe fondul pandemiei Covid-19.

Joi, într-o conferinţă de presă comună, preşedintele Consiliului Judeţean, Tamas Sandor, a anunţat lansarea, în premieră naţională, a unui program-pilot prin intermediul căruia în perioada stării de alertă potenţialii donatori vor fi transportaţi din tot judeţul Covasna, către Centrul de Transfuzii Sanguine din Sfântu Gheorghe, cu autobuze puse la dispoziţie de autorităţile locale şi judeţene.

Publicitate

„Anunţăm lansarea unui program nou, al cărui scop este să aducem colecta de sânge din judeţul nostru la normalitate. Împreună cu Prefectura Covasna, cu domnul subprefect Cosmin Boricean, am făcut demersul la Guvern, la Ministerul Sănătăţii, şi la cel al Educaţiei, şi am obţinut aprobarea să putem organiza transportul donatorilor de sânge la Sfântu Gheorghe cu microbuzele şcolare. Desigur, trebuie să ne organizăm împreună cu primarii din judeţ, iar prima rugăminte este către ei, să ne ajute cu recrutarea donatorilor de sânge. Îi rugăm şi pe cetăţeni să se prezinte la donare pentru că atât la nivel naţional, cât şi în judeţul nostru sunt probleme în ceea ce priveşte colecta de sânge”, a declarat preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor.

Prezent la conferinţă, subprefectul Cosmin Boricean a afirmat, printre altele, că Centrul de Transfuzii Sanguine din Sfântu Gheorghe este unul dintre Centrele din ţară care au înregistrat rezultate remarcabile de-a lungul timpului.

Acesta şi-a exprimat convingerea că programul va sprijini semnificativ activitatea Centrului din Sfântu Gheorghe, iar dacă va avea rezultate, va putea fi luat drept exemplu şi de alte judeţe din ţară.

„Am încercat să vedem care ar fi soluţiile legale, logice şi bune pentru a ajuta Centrul de Transfuzii din Sfântu Gheorghe care este unul dintre centrele de transfuzie naţionale cu rezultate remarcabile, deşi suntem un judeţ mic. Împreună cu domnul preşedinte al CJ Covasna am transmis către Guvernul României, la Ministerul Sănătăţii, ceea ce dorim să facem aici, şi poate chiar să fie luat ca model şi de alte judeţe. Am primit avizul şi suportul dumnealor, dar şi de la Ministerul Educaţiei. Având în vedere situaţia actuală, colecta la nivel judeţean a scăzut foarte mult, dar cred că acest program va impulsiona foarte mult activitatea centrului, şi cred că va ajuta foarte mult atât judeţul Covasna cât şi judeţele din jur”, a declarat subprefectul Cosmin Boricean.

„Suntem primii din ţară care facem aşa ceva, iar dacă metoda va da rezultate la noi, probabil că se va extinde şi în alte judeţe”, a declarat şi directorul Centrului de Transfuzii Sanguine, dr. Andrei Rosin, potrivit căruia, primele rezultate ar trebui să poată fi observate în aproximativ 3 luni de la lansarea programului.

Cel mai probabil, primii participanţi ai programului vor fi locuitorii din zona Întorsura Buzăului, spune preşedintele Consiliului Judeţean.

„Anul trecut am discutat cu toţi primarii din judeţ şi în principiu au fost deschişi faţă de această activitate. Între timp am venit cu soluţii practice pe care trebuie să le discutăm cu ei. Legătura se va menţine între angajaţii Centrului de Transfuzii şi Primării, iar în funcţie de cum stabilesc orarul, se vor organiza pe regiuni, vor fi 5 regiuni din judeţ în jurul fiecărui oraş. S-ar putea ca cel mai repede să se întâmple în zona Întorsurii Buzăului”, a explicat Tamas Sandor.

Numărul donatorilor de sânge a scăzut dramatic de la apariţia pandemiei, când măsurile impuse pe durata stării de urgenţă şi, ulterior, pe durata stării de alertă au dus la blocarea colectelor mobile, astfel încât locuitorii oraşelor şi comunelor mai îndepărtate care îşi făcuseră un obicei din a dona, nu au mai putut face acest lucru.

Directorul Centrului de Transfuzii Sanguine preciza în luna noiembrie a anului trecut că niciodată în ultimii 20 de ani nu a existat o criză atât de mare de donatori.

Acesta este de părere că dacă fiecare Primărie din judeţ va recruta săptămânal 5 donatori, Centrul ar putea ajunge să colecteze o cantitate mai mare de sânge faţă de cea din 2019, respectiv înaintea apariţiei pandemiei.

„La nivel naţional, în 2020 colecta de sânge a scăzut la sub jumătatea anului 2019, din motive absolut logice. Oamenii au fost speriaţi, au stat în casă. A fost întâi starea de urgenţă, după care această stare de alertă permanentă. Secretarul de stat dr. Raed Arafat, pe bună dreptate, a interzis colecta mobilă de sânge prin care noi strângeam cam jumătate din cantitate, pentru că nu toate zonele sunt pregătite să respecte nişte norme foarte stricte. Acest lucru ne-a lăsat fără jumătate din cantitatea de sânge pe care o colectam. Inventăm din nou roata (…) Dacă noi nu ne putem deplasa la donatori, încercăm să îi aducem în condiţii de maximă siguranţă la noi la Centru. Asta înseamnă că, în măsura în care vom avea cooperare din partea primarilor, şi vom ruga şi colegii medici de familie să ne ajute să mai trieze din potenţialii donatori, vom stabili nişte zile pentru cele 5 axe ale judeţului, iar cu o zi înainte va pleca microbuzul cu o asistentă medicală de la noi, care le va face teste rapide antigen COVID celor care se vor înscrie pe listă pentru ziua următoare”, a explicat directorul Centrului judeţean de Transfuzii.

Potrivit acestuia, cu sprijinul a 3 companii din judeţ, au fost achiziţionate unele dintre cele mai bune teste rapide existente pe piaţă, fabricate în Statele Unite ale Americii, şi care au o precizie similară cu cea a testelor RT-PCR.

În plus, pe lângă testele pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, donatorii vor primi gratuit măşti de protecţie, cu precizarea că vor trebui să îşi asume angajamentul că le vor purta corect pe toată durata transportului şi staţionării în Centrul de Transfuzie.

Încă două spitale din judeţ îşi deschid unităţi de transfuzii. Nevoia de sânge va fi şi mai mare”

Directorul Centrului de Transfuzii a subliniat că nevoia de sânge va creşte şi mai mult, şi datorită faptului că, pe lângă Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe şi Spitalul Municipal Târgu Secuiesc, alte două unităţi medicale din judeţ vor avea unităţi de transfuzii sanguine.

„În judeţul Covasna aveam două spitale care aveau dreptul să folosească componente sanguine, respectiv Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe şi Spitalul Municipal Târgu Secuiesc. Spre bucuria noastră, încă două spitale şi-au exprimat dorinţa de a-şi deschide unitate de transfuzii sanguine care să le dea dreptul să folosească această procedură, respectiv în Baraolt şi Covasna. Asta înseamnă, pe de-o parte, că trebuie să aibă o anumită dotare, (…) iar noi le vom da într-o primă etapă în comodat echipamentele scumpe, iar pe de altă parte, înseamnă că pacienţii care de exemplu au o apendicită, nu vor mai fi transferaţi din Baraolt sau Covasna la Sfântu Gheorghe, pentru că acolo nu pot fi operaţi dacă în caz de nevoie nu pot fi transfuzaţi”, a mai explicat dr. Andrei Rosin, potrivit căruia, cele două spitale din Baraolt şi Covasna „vor intra în activitate chirurgicală serioasă” în următoarele 2-3 luni.

Acesta a mai amintit că „donarea de sânge este un act sănătos pentru organism”, iar unii donatori se prezintă periodic la Centru tocmai pentru a-şi menţine tensiunea arterială sub control, fără a mai avea nevoie să apeleze la medicamente.

Şi locuitorii din Sfântu Gheorghe sunt aşteptaţi în continuare să doneze sânge, dacă nu au călătorit în ultima lună în afara țării şi nu au luat contact cu bolnavi aflaţi în izolare sau în carantină.

Condiţia pentru a putea dona este ca persoanele să aibă vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, peste 55 kg, tensiunea arterială maximă să nu depășească 200 mmHg iar cea minimă 100 mmHg, să nu aibă boli cronice și să nu fi luat medicamente în ultimele două săptămâni.

De asemenea, înainte de a dona sânge participanților le este interzis să consume alcool cu 48 de ore înainte, iar fumatul este interzis cu două ore înainte și după donare.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio