Ştiri locale

Prefectul de Covasna: Numărul hotărârilor şi dispoziţiilor nelegale emise de autorităţile locale a scăzut considerabil

Numărul hotărârilor şi dispoziţiilor nelegale emise de autorităţile locale din judeţul Covasna a scăzut semnificativ în acest an, doar trei documente fiind atacate în contencios administrativ de către Instituţia Prefectului.

Potrivit unui bilanţ al Prefecturii, în prima jumătate a acestui an, Consiliul Judeţean Covasna a emis 110 hotărâri, iar toate au trecut de controlul de legalitate, în timp ce consiliile locale au adoptat 2170 de hotărâri, dintre care 43, adică mai puţin de 2% prezentau probleme de legalitate.

Dintre acestea, 40 au fost modificate la sesizarea Prefecturii, în timp ce trei au fost menţinute de consiliile locale şi au fost atacate în instanţa de contencios administrativ.

Nici în cele 269 de dispoziţii ale preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna nu au fost găsite nereguli din punct de vedere legislativ, în schimb 115, respectiv 2,27% din cele 5052 de dispoziţii ale primarilor conţineau elemente ilegale, care, însă, au fost corectate de către emitenţi.
„Consider că este un rezultat bun faptul că din cele peste 7.600 acte administrative, doar trei, adică 0,039% – mult sub o miime, au fost trimise în faţa instanţei administrative. Este important faptul că, colegii mei au atras mai întâi atenţia asupra faptului că într-o hotărâre sau într-o dispoziţie s-a strecurat ceva nelegal şi, de asemenea, este important şi că consiliile locale şi primarii s-au conformat acestui apel şi au corectat erorile”, a declarat prefectul Raduly Istvan, în cadrul unei conferinţe de presă.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio