FOTO. PPMT şi UNPR, reclamate de PNL Covasna pentru nerespectarea afişajului electoral
Candidatul Partidului Naţional Liberal (PNL) la Primăria Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, a depus luni o contestaţie la Biroul Electoral Municipal prin care reclamă faptul că Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) şi Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) nu respectă legea în ce priveşte afişajul electoral.
Potrivit acestuia, cele două partide au lipit mai multe afişe pe unele panouri electorale, în loc de unul pe fiecare, cât permite legea.
„Am fost nevoit să depun o contestaţie împotriva PPMT şi UNPR, care, în ciuda prevederilor legii şi în dispreţul acesteia, au postat câte patru afişe pe panouri, motiv pentru care i-am reclamat la Biroul Electoral Municipal şi am cerut să se ia măsurile impuse de lege, care prevede foarte clar că avem voie doar un singur afiş electoral pe panou. Sper să fie îndepărtate rapid”, a declarat Mădălin Guruianu.
Conducerea Biroului Electoral Municipal a declarat că a înregistrat plângerea şi că aceasta urmează să fie analizată şi soluţionată.
Pentru Primăria Sfântu Gheorghe şi-au mai depus candidaturile actualul primar, Antal Árpád, din partea UDMR, profesoara Rodica Pârvan din partea PSD, Victor Raica din partea UNPR şi fostul viceprimar Bálint József din partea PPMT Covasna.