Ştiri locale

Pompierii din Baraolt şi bilanțul primei luni – 15 intervenții salvatoare

Cu o lună în urmă, în 2 iunie,  și-a început activitatea noul punct de lucru al pompierilor din Baraolt, în cadrul căruia șase profesioniști asigură servicii permanente. Bilanțul primei luni a fost făcut joi, 2 iulie, de inspectorul șef al ISU Covasna, lt. col. Adrian Simtea, împreună cu președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor,  și primarul orașului, Lázár-Kiss Barna. Ei au declarat că, în prima lună de activitate, pompierii din zona Baraolt au avut 15 de intervenții, iar pe lângă acestea, au mai contribuit și la înlăturarea pagubelor cauzate de ploile abundente, precum și la acțiuni de protecție împotriva inundațiilor.

La două zile de la deschidere, pompierii din Baraolt au avut o solicitare de natură medicală, cu o semnificaţie specială, prima lor intervenție fiind la o gravidă în travaliu, care a fost transportată la spital. De la Sfântu Gheorghe,  echipa SMURD  ar fi avut nevoie de cel puțin 60 de minute ca să ajungă la Herculian, dar cu ajutorul pompierilor din Baraolt s-a ajuns în 20 de minute în această localitate destul de izolată. Viața unei fetițe de 6 ani, care a suferit un accident, a fost salvată tot de SMURD, în condițiile în care micuța pacientă a fost transportată la Târgu Mureș de un elicopter solicitat prin serviciul Baraolt – ne-au informat pompierii.

Tot în prima săptămână, pompierii au fost chemați la o magazie de lemne a unei societăți comerciale, cu pericol de propagare la acoperiș. În 8 minute,  pompierii au fost la faţa locului si au reușit limitarea pagubelor, a povestit Adrian Simtea. În Racoșul de Sus și în Doboșeni, localităţi afectate de inundaţii, pompierii au fost chemaţi şi au ajutat  la salvarea unor bunuri, la consolidarea digurilor şi la evacuarea apelor. Inspectorul șef a subliniat că  profesia de pompier a devenit astăzi extrem de complexă, deoarece, pe lângă stingerea incendiilor și acțiuni de descarcerare, pompierii oferă şi primul ajutor, dacă este necesar, iar în caz de inundații salvează tot ce mai poate fi salvat.

Construcția punctului de lucru al pompierilor din Baraolt este o investiție cu multe efecte pozitive, a declarat primarul Lázár Kiss Barna, care, în numele consiliilor locale din zona Baraolt, a mulţumit Consiliului Județean Covasna și Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență din Covasna. Președintele Consiliului Judeţean, Tamás Sándor, a amintit că puțini credeau că noul punct de lucru al pompierilor din Baraolt va fi realizat. ”Am promis, și am făcut-o. Au activitate de o lună, iar pompierii care lucrează aici au reușit deja să intervină într-o serie de situații în care fiecare minut contează, fie că este vorba despre stingerea unui incendiu, de un accident sau de o inundație. Ei oferă siguranță acestei regiuni, deoarece există cineva care sare în ajutor, când apar probleme” – a subliniat Tamás Sándor.

În urmă cu 5 ani, Consiliul Județean Covasna şi Consiliile Locale din Baraolt, Aita Mare, Bățanii Mari, Belin, Brăduț și Vârghiș au semnat un acord de cooperare cu ISU Covasna, în vederea construirii unui garaj pentru autospeciale de intervenție, prim ajutor și descarcerare în orașul Baraolt. Înainte, pentru intervenţiile din zona Baraolt, pompierii plecau din reședința de județ, iar acum, în loc de 50-60 de minute, ei pot fi la fața locului în 10-15 minute. În zonă locuiesc 25.000 de oameni, care  acum, la nevoie, pot fi ajutați mai eficient de pompieri. Înființată în curtea Spitalului din Baraolt, punctul de lucru al pompierilor are 6 profesionişti care asigură serviciu permanent,  pe două autospeciale și o ambulanță SMURD.

Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna

Publicitate