Ştiri locale

Polițiștii covăsneni au donat sânge pentru copilul muşcat de câini

Cazul copilului de 11 ani din Sfântu Gheorghe, atacat de câini în timp ce se întorcea marți de la școală, i-a impresionat pe polițiștii covăsneni care s-au mobilizat și s-au prezentat în număr mare la Centrul de Transfuzii Sanguine Covasna pentru a dona sânge.

Impresionat de atitudinea civică a fost și directorul Centrului de Transfuzii, dr. Andrei Rosin, care a precizat că sângele a fost trimis către Spitalul din Brașov unde copilul a fost internat, fiind deja supus la două intervenții chirurgicale. Minorul are zgârieturi și mușcături pe tot corpul, însă cele mai afectate i-au fost membrele superioare, astfel că va mai avea nevoie de încă cel puțin o intervenție chirurgicală săptămâna aceasta.

Publicitate

„Joi am fost sunați de la Poliție că un copil a avut un accident, a fost mușcat de doi câini de luptă, e în stare gravă la Brașov și are nevoie de sânge. Evident, ne-am descurcat să îi trimitem sângele, a ajuns la copil, dar important este că au venit o grămadă de polițiști azi să doneze. Ne-am interesat cine este copilul și așa am aflat că este vorba despre un caz social, nu este pila sau ruda nimănui, deci iată că sunt oameni care donează ca să ajute, nu țintit. Asta înseamnă implicare în viața cetățenilor. Le mulțumesc foarte mult pentru gestul lor pentru că asta înseamnă atitudine civică!”, ne-a spus directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Covasna, dr. Andrei Rosin.

Inițial, copilul a fost dus de urgență la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe, de unde a fost transferat la Spitalul de Pediatrie Brașov, după ce personalul medical i-a curățat plăgile.

Polițiștii au deschis dosar penal și fac cercetări, urmând ca la finalul anchetei să fie dispuse măsurile legale. Mai multe detalii despre caz AICI.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio