Polițiștii acționează pentru un Paște în siguranță
Polițiștii covăsneni au continuat acțiunile pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în perioada premergătoare sărbătoririi praznicului Învierii Domnului. Acțiunile vizează în special comercianții de produse alimentare, dar și nealimentare, specifice acestor sărbători, în scopul protejrii populației împotriva actelor de comerț ilicit.
Astfel, în ultima săptămână au fost desfășurate peste 80 de controale în urma cărora au fost aplicate 390 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 100.000 de lei. Dintre acestea, 15 au fost pentru fapte de natură economică și 64 penru fapte de încălcare a regimului conviețuirii sociale și liniștii publice.
Pentru abateri în trafic au fost aplicate 290 de sancțiuni, dintre care peste 100 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză. Au fost reținute și 17 permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.
De asemenea, au fost confiscate 28 de kg de carne și produse din carne precum și alte produse în valoare totală de peste 2.700 de lei.
Vineri, 29 aprilie 2016, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat acțiuni și controale pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, iar în urma activităților au fost aplicate 7 sancțiuni contravențioale în valoare de 56.500 de lei și au fost confiscate produse alimentare în valoare de 2.500 de lei.
În perioada sărbătorilor pascale, polițiștii covăsneni vor acționa în teren cu efective suplimentare pentru ca cetățenii să petreacă aceste zile în liniște și siguranță. Vor fi avute în vedere atât zonele unde se desfășoară manifestări religioase cât și arterele rutiere pentru a preveni producerea evenimentelor rutiere.
Pentru a vă bucura în linişte de Sfintele Sărbători de Paşti și de minivacanța de 1 Mai, poliţiştii vă recomandă:
– În zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, magazine, lăcaşe de cult fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!
– Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere!
– Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!
– În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment! Priviţi cu atenţie persoanele din jurul vostru pentru a reţine cât mai multe detalii despre cei care ar putea să vă sustragă bunuri.
– Evitaţi pe cât posibil locurile izolate sau neiluminate.
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!
Recomandări pentru conducătorii auto:
– Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.
– Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.
– Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
– Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
– Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.
(Biroul de Presă al IPJ Covasna)