Ştiri

Poliţist bătut de două femei în Vaslui, după o oprire în trafic

Doi poliţişti din oraşul vasluian Murgeni au fost răniţi, iar autospeciala cu care se deplasau a fost avariată serios, după ce au oprit o maşină în trafic, iar două femei au coborât şi au început să îl lovească pe unul dintre ei cu poşetele în cap şi să arunce cu pietre.

Incidentul violent a avut loc pe 1 septembrie în oraşul Murgeni, judeţul Vaslui. O patrulă de poliţie a încercat să oprească o maşină care circula pe strada principală din oraş, dar şoferul a ignorat semnalele regulamentare ale agenţilor şi a încercat să fugă.

Publicitate

Poliţiştii au plecat în urmărirea maşinii, iar la scurt timp au reuşit să o tragă pe dreapta. Au cerut actele la control, constatând că şoferul nu avea asigurare, situaţie în care urmau să reţină certificatul de înmatriculare al autovehiculului până la intrarea în legalitate.

În acel moment a început nebunia. Din maşină au coborât două femei, care l-au luat pur şi simplu la bătaie pe poliţistul care voia să întocmească procesul verbal. Au tăbărât peste agent, lovindu-l cu genţile în cap, trăgând de el, i-au rupt hainele şi l-au trântit pe jos.

Nici spray-ul paralizant nu le-a oprit

Colegul poliţistului bătut a scos un spray paralizant, cu care a încercat să le îndepărteze pe cele două agresoare. Acestea au fugit împreună cu şoferul, dar după câţiva metri s-au oprit şi au început, toţi trei, să arunce cu pietre către cei doi poliţişti, avariind serios autospeciala de poliţie. După care au fugit.

Poliţiştii au chemat întăriri şi, în scurt timp, agresorii au fost prinşi. Camera portabilă de filmat de pe uniforma unuia dintre poliţişti, care a surprins tot incidentul, va constitui o probă solidă pentru dovedirea ultrajului.

Agresorii au fost identificaţi ulterior de poliţişti. Este vorba despre Vijai T. (şoferul), Carmena T. – soţia acestuia şi Magdalena C., o femeie care era cu cei doi soţi în maşină. Agresorii celor doi poliţişti au fost duşi într-o primă fază la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, unde au fost audiaţi în dosarul penal în care sunt cercetaţi pentru ultraj.

Publicitate
banner we radio