Ştiri

Poliția Română a lansat campania „Hoții îți invadează intimitatea”

La începutul lunii decembrie, Inspectoratul General al Poliției Române a lansat Campania ” Hoții își invadează intimitatea”, care are ca scop conștientizarea cu privire la rolul și importanța măsurilor preventive în protejarea bunurilor din locuințe.

Abordarea acestui tip de criminalitate reprezintă o constantă a intervenţiilor preventive întreprinse de Poliţia Română, în cadrul fiecărui demers promovându-se, prin modalităţi inedite şi de impact, informaţiile destinate reducerii gradului de vulnerabilitate.

Noutatea campaniei din acest an, derulată în parteneriat cu Feroneria Prod, constă în utilizarea unei tehnologii de ultimă generaţie, de interes pentru majoritatea categoriilor de beneficiari, care îi expune pe aceştia unei experienţe virtuale ce are corespondent în realitate.

Astfel, cetăţenii se pot transpune în martori la un furt din locuinţă, având ocazia să înţeleagă modul de acţiune al infractorilor. Aceste interacţiuni vor fi completate de discuţii cu poliştii specializaţi în prevenirea criminalităţii, care vor transmite recomandări adecvate pentru contracararea activităţii hoţilor.  

Conform agendei, în perioada decembrie 2019 – februarie 2020, la nivel naţional se vor difuza spoturi audio și video tematice, vor avea loc întâlniri cu grupuri ţintă şi distribuiri de materiale informative.

Furturi mai puține în județul Covasna în ultimele luni

La nivelul județului Covasna, în primele 10 luni ale anului 2019, au fost sesizate cu 12% mai puţine furturi din locuinţe, comparativ cu perioada similară a anului 2018.

Recomandările polițiștilor

  • Asigură-te că ai încuiat ușa, chiar și când ești în casă;
  • Montează o încuietoare de calitate;
  • Montează un sistem de alarmă;
  • Nu transmite informații personale pe rețelele de socializare.

De la începutul anului și până în prezent, polițiștii din cadrul IPJ Covasna au derulat, pe linia prevenirii furturilor din locuințe, următoarele activități:

  • 40 întâlniri cu membrii unor asociații de proprietari.
  • 72 întâlniri cu elevi și cadre didactice.
  • 3 activități de distribuire de materiale cu caracter informativ-preventiv cu ocazia unor manifestări cu aflux ridicat de public (zilele localității).
  • 1 expoziție tematică, în colaborare cu o societate comercială care comercializează sisteme de supraveghere și alarmare, cu ocazia Zilei Europene de Prevenire a Furturilor din Locuințe – 19.06.2019.

IPJ Covasna

banner we radio