Ştiri locale

Poliţia Locală Sfântu Gheorghe verifică maşinile abandonate pe domeniul public

Realizarea și păstrarea peisajului urban aflat în dezvoltare continuă presupune o serie de intervenții. Una dintre situațiile interesante în această privință este cea a epavelor auto, a vehiculelor și a utilajelor agricole abandonate pe domeniul public.

La sfârșitul lunii februarie a intrat în vigoare Hotărârea nr. 45/2017 a Consiliului Local care modifică Normele de bună gospodărire pe teritoriul municipiului Sfântu Gheorghe, adoptate prin hotărârea nr. 241/2013. Aceste Norme pun un accent deosebit pe rezolvarea situației vehiculelor nefolosite și abandonate în locurile publice. Modificarea conține criteriile pe baza pe urma cărora vehiculele sau utilajele agricole pot fi considerate abandonate.

Publicitate

În acest sens, angajații Poliției Locale verifică șase criterii, iar în cazul în care cel puțin trei dintre aceste criterii sunt aplicabile vehiculului monitorizat, acesta se va considera abandonat, urmând ca proprietarul acestuia să fie notificat în privința îndepărtării vehiculului abandonat. Cele șase criterii sunt următoarele:

– pneuri de pe roţi desumflate şi cu semne de îmbătrânire a materialului;

– caroserie cu apariţia ruginii pe majoritatea elementelor;

– elemente demontabile lipsă (roţi, faruri, ştergătoare, antenă, elemente ornamentale);

– parbrize sparte şi elemente demontabile interioare lipsă;

– existenţa unor obiecte în habitaclu care semnalează utilizarea ca loc de depozitare sau apariţia vegetaţiei în interiorul vechiculului.

– autovehiculul are numere de înmatriculare nevalabile, nu are plăcuţe cu numărul de înmatriculare, nu are evidenţiate la vedere, date care să permită identificarea proprietarului.

În cazul în care vehiculul va fi considerat abandonat, Poliția Locală va identifica proprietarii, urmând să îi contacteze personal și să îi informeze despre obligația îndepărtării vehiculelor abandonate în locurile publice. Perioada de îndepărtare a vehiculelor care stă la dispoziția proprietarilor poate varia, însă în cazul în care proprietarii nu își îndeplinesc obligațiile prevăzute în intervalul de timp acordat în privința îndepărtării vehiculelor abandonate vor primi sancțiuni.  Valoarea sancțiunii în cazul persoanelor fizice este între 300-1.000 lei și în cazul persoanelor juridice între 1.000-2.500 lei.

În perioada cuprinsă între februarie și iunie 2017, 76 de proprietari de autovehicule au fost identificați, dintre care 48 au fost informați despre obligația îndepărtării vehiculelor, iar 34 de persoane și-au îndeplinit această obligație.

Rugăm proprietarii vehiculelor abandonate, ca în limita posibilităților să contribuie la realizarea unui peisaj urban mai frumos și să își îndepărteze vehiculele abandonate de pe domeniul public.

(Biroul de Imagine al Primăriei)

Publicitate
banner we radio