
Podul vechi din Aita Mare va fi amplasat în parcul comunei pe post de monument industrial
Autoritățile județene vor construi un nou pod în comuna Aita Mare, în locul celui din fier ridicat în anul 1901, în timpul Imperiului Austro-Ungar, care se află într-o avansată stare de degradare. Președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, a transmis că după demolare, vechiul pod va fi transferat în parcul comunei, și va servi drept monument industrial, pentru a le aminti generațiilor viitoare despre „vremurile la care a asistat”.
„La Aita Mare, ne conservăm trecutul istoric. Podul de fier din localitate, construit în anul 1901, în Imperiul Austro-Ungar, a servit comunitatea noastră mai bine de un secol. În prezent, a ajuns însă într-o fază avansată de degradare (…) La recomandarea primarului Bihari Edömér, podul cel vechi va fi însă păstrat și transferat în parcul din Aita Mare, unde va funcționa ca monument industrial și va aminti posterității de vremurile la care a asistat”, a transmis președintele Consiliului Județean Covasna.
Potrivit acestuia, decizia de a construi un pod nou a fost luată întrucât structura celui ridicat în urmă cu mai bine de un secol s-a rupt, nemaiputând fi reabilitat în siguranță.
(Ioana Ardeleanu)