Update: Din câte se pare, podul a fost închis circulației publice în mai 2025 după ce ploile și debitul râului Olt i-au slăbit structura de rezistență. În luna noiembrie 2025 s-a semnat contractul de proiectare și execuție pentru un nou pod. În urmă cu două săptămâni faza de proiectare s-a finalizat și a fost emisă autorizația de construcție. În următoarele două săptămâni se va emite ordinul de începere a lucrărilor!
Știrea inițială: Inspectoratul de Poliție Județean Covasna informează că podul situat pe DC 33A, între Ariușd și Bod (jud. Brașov) s-a surpat în totalitate, iar starea în care se află în prezent face imposibil accesul.
Ca urmare a acestui fapt s-a dispus informarea administratorului drumului public, urmând ca în cel mai scurt timp să fie dispusă restricționarea circulației rutiere pe respectivul tronson de drum, precum și securizarea zonei și marcarea cu indicatoare de interzicere a accesului. Rugăm conducătorii auto să nu ignore barierele sau semnalizarea instalată și atragem atenția că restricția se adresează și pietonilor.
Ca variantă alternativă, poate fi utilizată ruta DJ 103 Araci-Bod. Pentru siguranța tuturor, cetățenii sunt sfătuiți să respecte indicațiile și recomandările polițiștilor aflați în teren.
(Biroul de Presă al IPJ Covasna)



