Ştiri

Ploi torenţiale, vijelii şi grindină în aproape toată ţara

Ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină vor fi, de sâmbătă dimineaţă până duminică seara, în aproape toată ţara, în special în Oltenia, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei şi local în Muntenia, potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Începând de sâmbătă, ora 10.00 şi până duminică, la ora 18.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 35-40 de litri pe metru pătrat, în special în zona Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali.

Ploi şi vânt vor fi şi vineri după-amiază, precum şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, în regiunile din jumătatea de vest a ţării, dar pe spaţii mai restrânse, a precizat Administraţia Naţională de Meteorologie.