Ştiri

Piroman identificat cu ajutorul câinelui poliţist Nero

Un bărbat bănuit că a incendiat o casă și două stoguri de fân a fost prins de polițiștii din Bacău, cu ajutorul câinelui de urmă NERO, care i-a condus la locuința acestuia.

La data 14 martie a.c., polițiștii din Bacău au reținut un bărbat, de 35 de ani, din comuna Podu Turcului, sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de distrugere și una de furt calificat.

Publicitate

Cel în cauză este bănuit că, în noaptea de 5 spre 6 martie a.c., ar fi incendiat cu intenție o locuință nelocuită și două stoguri de fân, situate în localitatea Podu Turcului.

De asemenea, ar fi pătruns într-un alt imobil nelocuit de pe raza comunei, de unde ar fi sustras mai multe articole de îmbrăcăminte.

În cadrul cercetărilor, un aport deosebit l-a avut folosirea câinelui de urmă NERO, din cadrul Serviciului Criminalistic Bacău, care a condus polițiștii la locuința bărbatului în cauză, bănuit de comiterea falptelor.

Față de bărbat, magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Publicitate
Publicitate
banner we radio