Ştiri locale

Petiţie pentru susţinerea activităţii Şcolii de gimnastică “Liviu Botoş” din Sfântu Gheorghe

Câteva sute de persoane au semnat o petiţie adresată Primăriei Sfântu Gheorghe, prin care solicită acordarea unui spaţiu corespunzător Şcolii de gimnastică “Liviu Botoş”, în vederea desfăşurării activităţii în condiţii corespunzătoare.

“Astăzi am depus la Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a treia petiţie referitoare la situaţia sălii de gimnastică. Petiţia este semnată de 440 de persoane. Am identificat o locaţie perfectă unde ar putea funcţiona sala de gimnastică, fosta centrală termică, vizavi de ştrand. Sperăm să avem succes şi să salvăm gimnastica în oraşul nostru”, menţionează antrenorul Liviu Botoş, într-o postare pe pagina de socializare.

Acesta a mai scris, într-o altă postare, că vrea să pună umărul la “reconstrucţia gimnasticii în România”, arătându-se dezamăgit de rezultatele sportivilor români din ultima perioadă.

“S-au încheiat calificările la Campionatul Mondial de gimnastică de la Stuttgart. România s-a clasat pe ultimul loc (masculin) şi pe locul 22 din 24 la feminin. Nu-mi vine să cred. Eu sunt mic, foarte mic în acest sport. Dar vreau să muncesc. Să pun umărul la reconstrucţia acestui sport în România”, a scris Liviu Botoş.

În luna august, după mai multe demersuri făcute pe lângă autorităţile locale, antrenorul Liviu Botoş a participat la un protest organizat în faţa Primăriei Sfântu Gheorghe de către Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa, prilej cu care a arătat că activitatea şcolii de gimnastică a fost suspendată după ce a reclamat că acoperişul clădirii din incinta Liceului Mikes Kelemen, în care se desfăşurau antrenamentele, se află într-o stare avansată de degradare, prezintă crăpături majore prin care se infiltrează apa pluvială, pereţii prezintă, de asemenea, crăpături mari şi deteriorări semnificative ale tencuielii exterioare, iar toaletele şi vestiarele se află într-o stare deplorabilă.

Liviu Botoş, care a lucrat timp de mai mulţi ani la Clubul Sportiv Municipal (CSM) din Sfântu Gheorghe, dar şi ca antrenor în Emiratele Arabe, a declarat că a primit oferte de muncă şi ar putea să se întoarcă în Dubai, dar că îşi doreşte să profeseze în România.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat pentru Agerpres că sportul reprezintă o prioritate pentru autorităţile locale, adăugând că e convins că “se vor găsi soluţii şi pentru gimnastică”.

(Agerpres)

banner we radio