Peste jumătate dintre elevii români vor să emigreze. Trei sferturi se plâng că sunt certați de profesori
Peste jumătate dintre copiii școliți în România (55,1%) doresc să plece din țară și să se stabilească în străinătate, potrivit unui studiu realizat de Organizația Salvați Copiii, publicat pe 5 septembrie. Printre motive se numără oportunități educaționale mai bune în străinătate (26,3%), nemulțumirea față de condițiile de viață din România (21,9%), bullyingul și faptul că sunt certați de profesori.
Unul din trei elevi români ar vrea să studieze în străinătate, pentru că nu mai are încredere că școala din România îl pregătește pentru viitor, reiese din sursa citată. În urmă cu 10 ani, elevii credeau că lecțiile vor fi de folos și că școala ajută să descopere ce le place. Acum, doar o treime dintre ei mai cred asta. În plus, elevii cred că programul școlar este prea încărcat și nu le lasă timp să se relaxeze și să-și dezvolte pasiunile.
Cât de fericiți sunt copiii în școlile din România
Sondajul realizat de Salvați Copiii la sfârșitul anului 2022 a fost făcut pe un eșantion de 4.500 de copii de gimnaziu și liceu. Dintre aceștia, peste 70% au declarat că s-au simțit fericiți la școală, iar peste 20% s-au declarat indiferenți. Pe măsură ce copiii cresc, fericirea scade, în timp ce diferența și încordarea crește. Dacă 82% dintre elevii din ciclul primar s-au declarat fericiți la școală, procentul a scăzut sub 70% în cazul elevilor de liceu. Încordarea a crescut de la 6% în clasele I-IV, la 16% în rândul adolescenților.
Bullyingul și relația dintre elevi și profesori au fost și ele menționate ca probleme în sondajul realizat de Salvați Copiii. Astfel, 5% dintre elevi au spus că sunt bătuți de profesori, 22% că sunt jigniți și 76% că sunt certați atunci când greșesc.
Problema bullyingului în școlile din România a fost semnalată de aproape 82% dintre elevi, care spun că au fost martori la situații de hărțuire, în timp ce 28% au asistat frecvent la astfel de episod.