Ştiri locale

Peste 920 de programări online la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe

Numărul programărilor online, înregistrate de la introducerea sistemului pentru consultaţiile medicale din Policlinică, la începutul lunii noiembrie, a ajuns la 925.

Potrivit conducerii spitalului, prima programare a fost înregistrată pe 1 noiembrie, la ora 09:41, la secția ORL a spitalului. De atunci și până în prezent, cel mai tânăr pacient programat a fost o fetiță de 4 luni, iar cel mai vârstnic, un bărbat de 92 de ani care s-a programat la cabinetele de Cardiologie și Neurologie.

Sistemul de programări online pentru consultaţiile medicale din Policlinică a fost introdus de Spitalul Judeţean de Urgenţă „Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe începând cu data de 1 noiembrie în vederea îmbunătăţirii serviciilor medicale oferite pacienţilor.

Aceștia se pot programa prin platforma www.spitfog.ro, unde au posibilitatea de a alege medicul şi intervalul orar în care vor să ajungă la consultații. Totodată, prin intermediul acestui sistem, medicii de familie pot să programeze pacienţii direct din cabinetele lor.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio