Ştiri locale

Peste 50 de militari şi civili covăsneni vor urca pe Caraiman pentru a duce tricolorul la Crucea Eroilor

Un grup format din peste 50 de militari şi civili covăsneni va urca, joi, pe vârful Caraiman din Munţii Bucegi pentru a duce drapelul tricolor la Crucea Eroilor, ridicată în memoria soldaţilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial.

Acţiunea continuă o tradiţie începută de Batalionul 22 Vânători de Munte „Cireşoaia” din Sfântu Gheorghe şi se înscrie în şirul evenimentelor dedicate Zilei Drapelului Naţional, marcată pe 26 iunie.

„Noi vom porni joi dimineaţă, la ora 7, din faţa sediului Batalionului 22 Vânători de Munte ‘Cireşoaia’ din Sfântu Gheorghe şi am stabilit ca punct de întâlnire cu ceilalţi participanţi parcarea Complexului Sportiv Naţional Piatra Arsă, la ora 8:45. Vom fi, cu siguranţă, peste 50 de participanţi, dar este foarte posibil să fim chiar mai mulţi, în jur de 60-70, dacă vor veni mai mulţi civili. Este a patra oară când organizăm această ascensiune, prima dată a avut loc în 2020, în completarea acţiunii pe care o organizăm din 1996 în preajma Zilei Armatei, când ducem drapelul tricolor pe Vârful Moldoveanu din Munţii Făgăraş, cel mai înalt pisc montan din ţara noastră. Scopul este de a aduce un omagiu eroilor şi de a cinsti drapelul naţional, dar şi să implicăm cât mai mulţi oameni, să îi determinăm să iasă în natură şi să facă mişcare. Armata este alături de populaţia civilă şi îi ajută pe cei care vor să-şi depăşească limitele”, a declarat lt. col. Liviu Gaiţă, comandantul Unităţii Militare Arcuş.

Acesta a mai menţionat că drapelul tricolor care va însoţi echipa pe Caraiman va fi arborat de Ziua Drapelului Naţional la Monumentul Ostaşului Român din Sfântu Gheorghe, unde vor avea loc ceremoniile oficiale.

Crucea de pe Caraiman a fost ridicată între anii 1926 şi 1928, prin grija şi cu sprijinul Reginei Maria şi Regelui Ferdinand I al României şi a fost inaugurată şi sfinţită la 14 septembrie 1928, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. În anul 2013, Crucea Eroilor Neamului de pe Caraiman a intrat în Cartea Recordurilor, ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan. 

(Agerpres)

Foto: covasnamedia.ro

Publicitate
banner we radio