Ştiri locale

Peste 40 de firme din Sfântu Gheorghe au solicitat sprijin prin programul COVID minimis

Peste 40 de firme din municipiul Sfântu Gheorghe, afectate de pandemia de coronavirus, au solicitat sprijin prin programul COVID minimis lansat anul trecut de Consiliul local municipal în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie (CCI).

Preşedintele CCI Covasna, Edler Andras, a declarat joi că programul va continua şi în acest an şi va avea un buget de două ori mai mare decât anul trecut, adică de 10 milioane de lei.

Publicitate

„Şi în acest an, împreună cu Primăria, intenţionăm să lansăm programul COVID minimis prin care anul trecut am reuşit să sprijinim firmele din municipiul Sfântu Gheorghe. O categorie aparte a fost domeniul HoReCa (…) Vor fi două sesiuni de finanţare în acest an, o sesiune în prima jumătate a anului şi a doua sesiune în a doua jumătate (…) Bugetul va fi de două ori 5 milioane de lei (…) şi eu sper să îi putem da drumul pe la mijlocul lunii mai. Vrem ca depunerea documentelor să se poată face online”, a afirmat Edler Andras.

El a menţionat că anul trecut 43 de antreprenori din Sfântu Gheorghe, dintre care 13 din domeniul HoReCa, au accesat acest program şi şi-a exprimat speranţa că anul acesta vor fi mai mulţi.

„Anul trecut am avut un buget de 5 milioane de lei, din care aproape 1,7 milioane i-am dat ca finanţare, dar am fi putut să dăm şi mai mult, pentru că procedura e simplă, fără prea multe bătăi de cap (…), dar ca fiecare început, e mai dificil”, a spus Edler Andras.

Prin acest program de minimis, ce are ca scop redresarea economiei locale, hotelurile şi pensiunile din municipiul Sfântu Gheorghe afectate de pandemie, dar şi firmele care în 2020 au avut pierderi de cel puţin 15% faţă de anul anterior au putut beneficia de o finanţare de maximum 50.000 de euro iar barurile, restaurantele şi alte unităţi de alimentaţie publică, de maximum 10.000 de euro, cu condiţia ca beneficiarii să aibă un aport financiar propriu şi banii să fie folosiţi pentru investiţii.

Ajutorul de minimis pentru unităţile de cazare a fost de 500 de euro pe cameră de cazare, dar nu mai mult de 50.000 de euro de firmă, pentru unităţile de alimentaţie publică, restaurante, baruri etc. s-au acordat 50 de euro pe metrul pătrat, incluzând şi suprafeţele teraselor autorizate, fără a depăşi suma totală de 10.000 de euro, iar celelalte firme au primit un ajutor de 500 de euro pe salariat.

Programul COVID minimis face parte dintr-un pachet de măsuri pentru sprijinirea firmelor locale adoptat anul trecut de Consiliul Local Sfântu Gheorghe, care mai include reducerea cu 50% a impozitului pe clădirile firmelor pentru perioada în care s-a instituit starea de urgenţă şi care pot dovedi că au fost afectate de pandemie, precum şi măsuri pentru stimularea investiţiilor în Parcul Industrial de la Câmpu Frumos.

(Agerpres)

Publicitate
Publicitate
banner we radio