
Peste 300 de contestaţii la Bacalaureat în judeţul Covasna
Peste 300 de contestaţii au fost depuse în judeţul Covasna în urma afişării rezultatelor la Bacalaureat, majoritatea la Limba şi Literatura Română.
Potrivit informaţiilor postate miercuri pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, după publicarea rezultatelor la Bacalaureat au fost înregistrate 334 de contestaţii, cele mai multe la Limba şi Literatura Română (177), Matematică şi Biologie (câte 36 la fiecare disciplină), Geografie (25), Limba maghiară (24) şi Istorie (22). Contestaţiile vor fi soluţionate în perioada 13-15 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 16 iulie.
În judeţul Covasna, promovabilitatea la Bacalaureat a fost de 65,6% faţă de 63,8%, cât s-a înregistrat anul trecut după rezolvarea contestaţiilor, iar anul acesta nu s-a înregistrat nici o medie de 10.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna a apreciat că rezultatul este „rezonabil”.
„Nu putem spune că suntem pe deplin mulţumiţi, am fi vrut ca toţi elevii să ia Bacalaureatul, dar, ştiţi cum e, dacă ai o recoltă de struguri buni ai şi un vin premiat, aşa e şi cu generaţiile de elevi, unele sunt mai bune, altele mai puţin bune. Totuşi, rata de promovabilitate este mai mare decât anul trecut, deci este un progres şi suntem aproape de media naţională, care este de 66,7%”, a declarat inspectorul şcolar general, Kiss Imre.