Peste 230 de exploatații de animale din județ verificate de DSVSA Covasna
Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Covasna au controlat, în perioada 1 august – 30 septembrie, 231 de exploataţii de animale din județ, pentru a verifica respectarea cerinţelor de ecocondiţionalitate, ca bază de acordare a subvenţiilor.
Directorul executiv al instituției, dr. Örsi Csaba, a transmis că majoritatea controalelor derulate la fața locului, în exploatațiile de animale sau pe pășune, au fost inopinate, iar în cazurile în care a fost necesară notificarea prealabilă, verificarea s-a desfășurat cu cel mult de 24 de ore după.
În total, au fost examinate 4.731 de bovine, 12.820 de ovine, 306 caprine și 1.037 de porcine, printre altele fiind verificate existența fizică a efectivelor de animale, a registrului de exploataţie, hrana destinată animalelor, precum şi activitățile de producție, prelucrare și punere pe piață a alimentelor și a hranei pentru animale.
„Controalele se efectuează în baza unor fișe standard de inspecție, care prevăd prezența animalelor în exploatația verificată. Având în vedere faptul că rezultatele acestor controale se materializează în acordarea sau neacordarea subvențiilor (cu eventuale penalizări) ori, în cazurile justificate, aplicarea de sancțiuni contravenționale, proprietarii exploatațiilor cu animale sunt rugați să țină legătura cu medicii veterinari de circumscripții, cu utilizatorii de SNIIA, și să-și actualizeze atât evidențele, cât și condițiile de adăpostire, furajare și bunăstare a animalelor deținute. De subliniat este faptul că nerespectarea măsurilor verificate, pe lângă amenzile aplicate pe loc (de la 600 până la 1.200 lei în cazul persoanelor fizice, cuantumul fiind mult mai mare în cazul persoanelor juridice) pot afecta întreaga subvenție sub forma unor penalități, aplicate de APIA, în funcție de gravitatea neconformităților constatate”, a transmis directorul DSVSA Covasna, dr. Örsi Csaba.
Potrivit acestuia, controalele au vizat și alte aspecte, precum existența și ținerea la zi a registrului exploatației; respectarea prevederilor legale privind păstrarea condițiilor de înregistrare a exploatațiilor comerciale (contract cu un cabinet veterinar, contract cu o unitate de neutralizare, contract de prestări cu IQM, utilizator SNIIA, etc.); respectarea prevederilor legale (inclusiv a termenelor) referitoare la identificarea și înregistrarea animalelor; anunțarea medicului veterinar și gestionarea aspectelor legate de naștere, vânzare, sacrificare, sau mortalitate.
(Ioana Ardeleanu)