Ştiri locale

Peste 200 de locuinţe vor fi construite la Sfântu Gheorghe într-un nou cartier rezidenţial

Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe a aprobat un Plan Urbanistic Zonal care să reglementeze zona de la capătul străzii Nicolae Iorga, între digul râului Olt și zona din spatele Jandarmeriei. Zona va include o creșă, aproape 200 de apartamente, un loc de joacă, o parcare și spații verzi.

Aproximativ 100 de apartamente vor fi construite pentru persoane sub 35 de ani prin programul ANL, iar alte peste 90 de apartamente vor fi finanţate din PNRR, fiind locuinţe de serviciu pentru specialişti din educaţie şi sănătate, aceasta fiind una dintre condiţiile finanţării. De asemenea, anul viitor în aceeaşi zonă va începe şi construirea unei creşe. Dacă toate procedurile decurg conform planurilor, construcţia noilor blocuri de locuinţe ar putea începe în toamna anului viitor.

Publicitate

„Proiectul va rezolva mai multe probleme în același timp: pe de o parte, vom dezvolta zona și, în același timp, vom construi infrastructura pentru a deservi toată acea nouă zonă rezidenţială, deoarece vom avea o creșă, o grădiniță și o școală în apropiere. De asemenea, vor exista zone verzi și parcări, astfel încât locul va fi atractiv pentru tineri”, a declarat primarul Antal Árpád.

Planul Urbanistic Zonal include şi construirea unui drum de legătură în apropiere, are urmează să facă legătura între oraş şi viitoarea autostradă Braşov – Sfântu Gheorghe – Bacău. Primarul a explicat că acest drum ar trebui finalizat înainte de construirea autostrăzii, astfel încât autostrada să poată fi accesată din diferite părți ale orașului fără trafic pe străzile Kós Károly și Jókai Mór. În perioada următoare, municipalitatea va lansa o procedură de achiziție publică pentru studiul de fezabilitate al drumului, care va avea o lungime de aproximativ șase kilometri.

(Biroul de Imagine şi Comunicare al Primăriei Sfântu Gheorghe)

Publicitate
banner we radio