Ştiri locale

Peste 15 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea Piscinei din Sfântu Gheorghe

Baza de înot din Sfântu Gheorghe, construită în urmă cu mai bine de două decenii, va fi reabilitată și modernizată, investiția fiind estimată la peste 15.3 milioane de lei. Consiliul Local a aprobat în ședința de joi Proiectul tehnic, iar lucrările presupun creșterea eficienței energetice, creșterea condițiilor de confort interior și scăderea costurilor de întreținere.

Potrivit autorităților locale, construirea bazei de înot a fost finalizată în anul 2002, iar eficiența energetică a clădirii este foarte scăzută, producând pierderi majore și costuri de întreținere extrem de mari.

Publicitate

„În urma deficiențelor majore constatate cu influență negativă privind performanțele energetice și faptul că baza de înot are o vechime de 20 de ani, rezultă necesitatea intervenției de creştere a performanței energetice prin pregătirea unui plan realist şi fezabil de măsuri şi soluții pentru realizarea confortului interior în clădire, modernizarea unor instalații și echipamente, asigurarea performanței energetice şi integrarea unui aport de surse regenerabile”, se arată în Referatul privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor.

Lucrările vor cuprinde izolarea clădirii și schimbarea tâmplăriei, reabilitarea sistemului de colectare a apelor, retehnologizarea instalației mecanice şi implementarea unui sistem de ventilație cu recuperarea căldurii, schimbarea sistemului de dezinfecție cu o soluție modernă, integrarea aporturilor de surse regenerabile, retehnologizarea instalației electrice și implementarea iluminatului cu LED.

De asemenea, stratul de gresie din bazinele de înot va fi acoperit cu o folie de culoare albastră, special creată pentru a opri scurgerea şi pierderea apei.

Conform Raportului de specialitate, odată cu reabilitarea termică a clădirii, piscina va putea funcționa în condiții optime pe timpul iernii, atrăgând și un număr mai mare de clienți.

„Baza de înot este închisă în timpul iernii din cauza costurilor ridicate de încălzire. În urma eficientizării energetice, costurile de întreținere vor scădea, urmând ca baza de înot să funcționeze şi în perioada iernii, atrăgând după sine un număr mai mare de practicanți de sport, făcând posibilă desfăşurarea evenimentelor legate de acest sport: recreere, antrenamente, competiţii/turnee, şi îmbunătățind sănătatea populației”, se mai arată în Raport.

Amintim că în luna ianuarie a acestui an, Primăria Sfântu Gheorghe a luat decizia închiderii piscinei motivând că pierderile cu funcţionarea sunt foarte mari, fiind cauzate, printre altele, de faptul că încălzirea este realizată de o centrală veche cu consum foarte mare şi randament scăzut, iar pierderile de căldură sunt foarte mari din cauza geamurilor vechi şi a lipsei izolației termice.

Autoritățile locale aminteau că din aceste motive Primăria subvenţionează de ani de zile preţurile biletelor, iar cu timpul cheltuielile au crescut, culminând în acest an cu scumpirile foarte mari la energie și gaze.

Conform documentației aprobate în ședința de joi a Consiliului Local, durata de execuție a lucrărilor este de 8 luni, iar investiția va fi finanțată prin Mecanismele Financiare Norvegiene 2014-2020.

Baza de înot din Sfântu Gheorghe a fost prima de acest gen construită în Secuime începând cu mijlocul anilor ’90.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio