Peste 100 de acţiuni ale poliţiştilor covăsneni în weekend
În perioada 12–14 mai a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au acționat în baza unui plan de acțiune întocmit la nivel național, oamenii legii urmărind, în principal, descurajarea celor care comit fapte contrare legii și menținerea climatului de siguranță publică.
Astfel, peste 120 de polițiști au acționat zilnic pe raza întregului județ, atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură a tulbura liniștea cetățenilor, cât și pentru reducerea riscului rutier și salvarea de vieți.
De asemenea, în acest weekend polițiștii au asigurat măsuri de ordine publică la mai multe manifestări cultural-artistice, dintre care enumerăm: Festivalul Folcloric „Izvoare Covăsnene” – Ediția a XVIII-a ce s-a desfășurat în orașul Covasna, evenimentele desfășurate în cadrul celei de-a XIII-a ediții a „Zilelor Elevilor Covăsneni”, dar și manifestările culturale dedicate Zilei Europei ce s-au desfășurat sâmbătă în municipiul Sfântu Gheorghe. Polițiștii au asigurat măsuri de ordine și au acționat şi pentru fluidizarea traficului rutier pe raza municipiului Sfântu Gheorghe cu ocazia desfășurării unei manifestări de defilare a motocicliştilor.
În ceea ce privește acțiunile de combatere a faptelor ilicite, în perioada 12-14 mai, polițiștii au desfășurat peste 80 de acțiuni și controale, iar în urma acestora au fost constatate 8 infracțiuni și au fost aplicate 308 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 110.000 de lei. Dintre acestea, 56 de sancțiuni au fost pentru fapte contravenționale prevăzute de Legea 61/1991 privind normele de conviețuire socială, 9 pentru nerespectarea prevederilor privind faptele de comerț, respectiv Legea 12/1990. Alte sancțiuni au fost aplicate pentru delicte silvice ori abateri de la normele privind paza obiectivelor (Legea 333/2003).
Pentru siguranța traficului rutier și reducerea numărului de accidente rutiere, polițiștii au acționat pe drumurile naționale, județene, dar și în zonele urbane și rurale. Astfel, pe linie rutieră au fost desfășurate 28 de acțiuni și au fost aplicate 202 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 138 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, iar 25 pentru abateri săvârșite de pietoni. De asemenea, tot pentru abateri la regimul circulației pe drumurile publice au fost reținute 12 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunilor, polițiștii de la Serviciul Rutier au depistat în trafic, pe DN 11, un tânăr în vârstă de 19 ani domiciliat în municipiul Galați, care conducea un autoturism înmatriculat provizoriu. În urma verificărilor s-a constatat că autorizația provizorie de circulație a autoturismului avea termenul de valabilitate expirat, astfel că pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.
Tot în cadrul acestor acțiuni, polițiștii au constatat mai multe fapte de încălcare a prevederilor la regimul silvic. La Comandău au fost identificați doi bărbați de 24 și 55 de ani care au sustras material lemnos din fondul forestier de pe raza de competență. Polițiștii au ridicat în vederea confiscării aproape 2 mc de material lemnos, iar cei doi au fost sancționați cu amenzi contravenționale.
La Ojdula, polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au identificat un bărbat în vârstă de 40 de ani, care a ridicat fără aprobare legală, din pădurea de pe raza comunei, circa 1,5 metri steri de lemn pentru foc, provenind din resturi de exploatare. În cauză s-a luat măsura sancționării cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.
Polițiștii din Întorsura Buzăului au depistat în flagrant, un tânăr de 26 de ani care transporta material lemnos cu un atelaj hipo, fără a avea documente legale de proveniență sau transport. Din verificările efectuate s-a constatat că acesta a tăiat ilegal și a sustras arbori nemarcați din pădurea de pe raza de competență. Materialul lemnos, în cantitate de 1,63 mc a fost confiscat, la fel și atelajul cu tracțiune animală folosit pentru transport, iar pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală și furt de arbori.
Polițiștii de la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice al I.P.J. Covasna au efectuat un control la sediul și depozitul de materiale lemnoase al unei Întreprinderi Individuale unde au identificat cantitatea de 4,16 mc de cherestea deținută fără documente legale. În cauză s-a dispus măsura sancționării cu amendă contravențională în cuantum de 5.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat.
Polițiștii covăsneni vor continua să acționeze pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică și descurajarea celor care comit fapte ilicite.
(IPJ Covasna)